Călătoria în timp

Nu credeți, nu-i așa? Și totuși… lăsați-mă să încerc să vă demonstrez.

În general călătoria în timp împarte orice grup în trei categorii: cei care neagă posibilitatea, cei care o susțin și cei care nu s-au gândit la asta (sau nu au vrut să se gândească la așa ceva) și spun că nu știu.

Eu fac parte dintre cei care o susțin și chiar o și practic.

Gata! Cu asta sigur v-am enervat! Pe toți. Și pe cei care spun ”NU” și pe cei care zic ”DA” și chiar și pe cei care zic ”NU ȘTIU”.

Dar să încep să susțin și să demonstrez ceea ce am afirmat și am să încerc să fac acest lucru într-un mod cât mai logic și mai ușor de urmărit.

               Pentru început:

1. Oamenii sunt singura specie de pe Pământ care conștientizează ”timpul” și îl măsoară.
2. ”Timpul” este relativ, nu neapărat în paradigma creată de Einstein ci, în opinia mea, în funcție de fiecare persoană și moment-situație. Toți am trăit momente când timpul zboară sau din contra, pare interminabil. În anumite situații o oră poate fi simțită ca 10 minute iar în alte situații este perceput ca 2-3 ore. Iar acest lucru se întâmplă și în grup – de exemplu statul la o coadă care se mișcă foarte greu. De asemenea, o persoană tânără percepe curgerea timpului mai grea iar una mai în vârstă o percepe prea rapidă.

Astfel, timpul este unul individual.

3. Noi suntem singura specie care avem ”trecut” și ”viitor”. Aceste două concepte derivă din teoria privind liniaritatea timpului iar această liniaritate este (din nou) un concept abstract care încearcă să explice anumite fenomene, dar nu are legătură cu NIMIC palpabil din natură.

Adică, mai clar, ca să putem da un sens unor fenomene (într-un mod specific!) este necesar ca timpul să fie liniar și să aibă ”direcție” de curgere. Cine știe ce am observa sau descoperi dacă nu am mai considera astfel timpul.

4. Măsurarea și împărțirea timpului în zile, ore, minute, secunde, milisecunde, etc., este una artificială (și se pare nici măcar exactă – vezi luna februarie, când cu 28 de zile, când cu 29 de zile, după nevoi, ca să iasă calculul matematic). De ce 24 de ore și nu 48 de ore într-o zi? Ce element din natură sau univers are o legătură de cauzalitate directă (nu prin om) cu aceste împărțiri? Nici unul.

Acest preambul îl consider necesar pentru a sublinia caracterul non-general și non-fizic al timpului și mai ales caracterul său artificial, de construct, în PSIHICUL uman.

        Cum interpretăm și percepem timpul din punct de vedere psihic?

        Din punct de vedere psihic timpul este format din experiențe (trecutul), evenimente-acțiuni (prezentul) și prognoze sau anticipări (viitorul).

Mintea percepe trecutul ca ”a trecut atât de la…” și  viitorul ca ”mai este atât până la …”. 

Prezentul este perceput ca ceva dinamic. O ”trecere” de la viitor la trecut cu o caracteristică foarte importantă și anume faptul că ”prezentul” conține un eveniment din ”viitor”. Evenimentul respectiv este perceput și analizat de către creier și, în funcție de EMOȚIA pe care o generează, comandă anumite acțiuni.

Prezentul este pragul dintre trecut și viitor. Este ”event horizon”-ul oricărui eveniment din viața noastră.

Imediat evenimentul respectiv și acțiunile aferente devin ”experiențe”, adica fac parte din trecut și noi ne depărtăm mental de ele.

În ce constă  experiența? Un eveniment definit de o percepție plus o emoție plus o acțiune.

Factorul care spune ce fel de experiență a fost (bună sau rea) este emoția. Atunci când ne amintim ceva, RETRĂIM evenimentul factual, chiar și inconștient, dar mai ales, RETRĂIM EMOȚIA corespunzătoare.

Pe baza acestor experiențe și emoții, noi facem predicții legate de comportamentul nostru în situații similare. Adică, cu alte cuvinte, privim în viitor, ANTICIPĂM VIITORUL într-o anume situație.

Deci, orice eveniment s-ar derula în jurul nostru, creierul nostru îl evaluează, cataloghează și  memorează, din punct de vedere al emoției generate. Astfel vom tinde să evităm evenimente similare din viitor, dacă emoția asociată este una negativă și din contra, să ne implicăm cât mai mult, dacă emoția asociată este pozitivă.

Mai trebuie subliniat faptul că, emoția pe care o trăim într-un anumit context experiențial nu este totuși generală, universal valabilă tuturor oamenilor. În același context, oameni diferiți vor trăi emoții diferite iar acest lucru se datorează PERCEPȚIEI personale.

Fiecare dintre noi percepem lucrurile într-un mod particular, personal, unic. Chiar dacă pare că unele evenimente sunt percepute la fel de către toți oamenii (de exemplu legile fizicii newtoniene), pentru alții universul pare să-și dezvăluie cu totul alte fațete percepției acestora (fizica cuantică sau relativistă).

Și toți avem 2 ochi, 2 urechi, o gură și restul (cel puțin în principiu).

Astfel se face că ceea ce ERA adevărat acum 200 de ani, ACUM poate fi fals iar ceea ce luăm astăzi ca fiind SIGUR, MÂINE poate fi la fel de fals.

Acest proces format din experiență – percepție – emoție ne modelează încontinuu. El ne formează caracterul. Și poate nu ar fi nimic rău. Acesta pare să fie un proces natural.  Și totuși? Cel care evaluează acest proces suntem tot noi. Noi sfârșim prin a spune dacă a fost bine sau nu ceea ce am făcut sau cum am reacționat. Dacă la momentul evenimentului creierul este surprins, sau ”aglomerat” – oricum face multitasking – există posibilitatea (chiar deloc neglijabilă) să nu perceapă integral evenimentul sau să creeze percepții greșite (vezi bias-urile cognitive) și astfel să ajungă la soluții greșite.

Din acel moment evenimentul devine experiență , dar nu înseamnă că este dat uitării. Subconștientul continuă să-l analizeze și, dacă descoperă că soluția aplicată la momentul respectiv a fost greșită, readuce în conștient evenimentul împreună cu noua analiză. De cele mai multe ori acest proces este însoțit de o nouă emoție pentru a atrage atenția conștientului și anume REGRETUL.

Nu spunem noi oamenii că ”dacă aș fi știut, aș fi….”, ”ce rău îmi pare că atunci nu am…”, ”dacă aș fi fost mai atent…”?

Cu cât considerăm că evenimentul respectiv a fost mai important și ne-a influențat viața (direct sau la nivel emoțional), cu atât putem trăi regrete sau alte emoții negative (furie, dezaprobare, respingere, disperare, etc.) foarte puternice, iar acestea, pentru că ele se manifestă în prezent, devin adevărate frâne sau ancore care ne trag în trecut (energetic, emoțional și mental), blocând acțiunea în prezent.

Toate acestea sunt semne ale unei experiențe percepute și soluționate într-un mod necorespunzător și care a generat o emoție negativă.

Controlul timpului și călătoria prin timp.

Experiența, care a fost la un moment dat eveniment, nu poate fi fizic schimbată. O vază care cade și se sparge nu poate fi refăcută chiar dacă o lipim. Nu mai este aceeași. Este partea ireversibilă fizic. Dar nu este doar asta. În funcție de gradul de participare personală la eveniment (protagonist sau observator) îl percepem ca ”plăcut”, ”neplăcut” sau ”indiferent”.

Acea percepție generează emoția care însoțește evenimentul (așa cum am descris mai sus).

Dacă… refacem invers ciclul și alterăm, modificăm, ACUM, percepția sau emoția legată de experiență și sfârșim prin a da un alt înțeles experienței, mai este experiența aceeași? Am modificat TRECUTUL? Și noul TRECUT modifică PREZENTUL? Mai sunt EU același cel care a trăit experiența negativă? VIITORUL meu este diferit?

Dar dacă… anticipez în viitor un anumit eveniment? Chiar dacă nu l-am ”experimentat” încă, creierul face tot feluri de scenarii și analogii și sfârșește prin a elabora un scenariu faptic pe care îl analizează (percepe) în abstract și sfârșește prin a genera și o emoție asociată evenimentului din viitor. Astfel devenim nerăbdători, speriați, înfricoșați, plini de speranță sau disperați, apatici, etc..

Totuși… nu s-a întâmplat ÎNCĂ nimic ACUM.

În ciuda acestui FAPT, noi angajăm energii psihice și întreprindem acțiuni ACUM. Ne modificăm comportamentele pregătindu-ne pentru ce urmează să se întâmple.

Deci, VIITORUL a schimbat PREZENTUL.

Așa că, da, călătoria în timp există și noi toți o practicăm, mai mult sau mai puțin conștient.

PS Cel mai interesant paradox temporal este cel în care te întorci în trecut și te schimbi pe tine însuți. Și în acel moment din TRECUT, când te SCHIMBI pe tine DE ATUNCI, tu devii ACUM  altcineva. Un altcineva mai bun.

Sau te duci în viitor și…