Wrong label sau Eticheta greșită

 În ultimul articol vorbeam despre cum, pentru a-și mări viteza de reacție, creierul folosește un sistem de ”indexare” cu ajutorul etichetelor aplicate lucrurilor, persoanelor și evenimentelor cu care interacționează.

Pe lângă etichetele create de noi, în creier avem și etichete aplicate unor lucruri, persoane și evenimente cu care noi nu am interacționat niciodată. De unde provin? Și mai ales, câtă încredere să avem în ele dacă nu provin din propria noastră experiență?

Primele astfel de etichete, sunt cele induse în copilărie, atunci când propria noastră experiență este foarte mică și, pentru a supraviețui, apelăm la experiența celor din jur, cei care ne îngrijesc, respectiv părinți,  bunici, frați și surori mai mari decât noi.

Aceștia au tendința de a ne ghida în dezvoltare, astfel încât să evităm situațiile și experiențele negative sau periculoase prin care au trecut ei. De multe ori, parte din acestea nu sunt, nici în cazul lor, experimentate direct.

Astfel, aceste persoane ne populează mediul copilăriei cu ”ce se poate” și ”ce nu se poate”, cu ”ce e voie” și ”ce nu e voie”, cu ”ce e bine” și ”ce e rău”, cu ”ce e periculos” și ”ce nu e periculos”.

Toate aceste norme, externe nouă, ne sunt impuse și, cele mai multe de fapt, sunt focusate pe ”ce nu…”.

Din astfel de norme ne sunt formate limitele, posibilitățile și experiențele, pentru că ele generează etichetele de care vorbeam la început.

Ce se întâmplă dacă, undeva pe parcursul educării și formării generațiilor, cineva a interpretat greșit sau foarte limitativ o experiență personală, a creat o etichetă pentru aceasta iar această etichetă a fost transmisă generațiilor următoare?

De exemplu, bunicul și-a rupt un picior atunci când repara tavanul casei și a căzut de pe scară. Evenimentul nu l-a oprit pe parcursul anilor să continue să se urce pe scară sau să repare casa (era matur), dar a fost foarte restrictiv cu băiatul său în privința urcatului pe scară sau în general la înălțime. De fiecare dată când copilul său se apropia de o scară sau încerca să se urce pe un scaun, sărea de unde era și îi spunea că nu e voie, lovea scara sau scaunul și zicea ”buba”.

Comportamentul este foarte comun și unii dintre noi îl pot recunoaște la bunicii sau părinții noștri sau chiar la noi. Aparent neimportant și inofensiv, el generează în copil un comportament viitor, inconștient, de evitare a înălțimilor și a obiectelor de gen scară. Dacă pe parcursul vieții își va da seama de acest lucru, adultul poate să se ”reeduce”. Dar și acest lucru este posibil în anumite limite, funcție de vârstă și experiențele personale care i-au întărit sau nu acest comportament.

De fapt, atunci când era copil, reacția repetată a tatălui a generat în mintea sa o serie de etichete pentru obiectul ”scară” și pentru acțiunea de ”urcare la înălțime”. Ambele etichete indică caracteristici de gen ”pericol”și ”evitare”, manifestate prin nervozitate și anxietate în prezența obiectelor sau a acțiunilor respective.

Apoi, copilul devenit adult, are copii la rândul său. Pentru copiii săi nici nu mai este nevoie să le spună prea des să nu urce pe scară sau la înălțime. Copii săi vor sesiza comportamentul tatălui și și-l vor însuși, prin imitație, dezvoltând comportamente mai amplificate sau mai generaliste vizavi de situații și obiecte similare.

Astfel eticheta creată de bunic este transmisă și nepotului.

Deci, etichetarea greșită a unei experiențe, lucru sau persoane generează modele comportamentale eronate (limitative sau, din contra, super-dezinhibate).

Aceste modele comportamentale eronate sunt prezente în comunicarea verbală, în interpretarea acțiunilor celorlalți dar și ale noastre, în emiterea de judecăți de valoare despre persoane după cum arată sau după mediul din care provin, etc..

Practic etichetarea greșită există în toate ariile noastre de activitate.

De multe ori, din cauza acestui lucru, pierdem oportunități de a ne realiza personal și profesional, refuzând contactul, participarea sau asocierea.

Cum ne dăm seama dacă utilizăm astfel de etichete greșite? Foarte simplu.

Cele mai multe etichete greșite au funcții sau adresări generaliste de tip ”blondele sunt proaste”, ” white men can't jump”, ”banii sunt ochiul dracului”, ”grecii sunt leneși”, ”bărbații sunt bețivi”, ”femeile sunt …”, etc..

Exemple de disonanță între etichetă și obiect.

Priviți-le și urmăriți-vă reacțiiile interioare. Sentimentul că ceva nu este în regulă se datorează etichetelor mentale aplicate fructelor respective și atributului eronat asociat vizual.

 

Atribut eronat de denumire. Imagine - măr, eticheta- usturoi.

 

 Atribut eronat de formă. Imagine - măr, eticheta - pătrat.

 

Atribut eronat de culoare. Imagine - măr verde, eticheta - roșu.

 

Atribut eronat de gust. Imagine - portocală, eticheta - iute.

Etc..

Aceleași etichete eronate pot fi atribuite și oamenilor. Priviți o poză cu Albert Einstein și vizualizați că este scris pe ea cuvântul ”prost”.

 

Un alt semn care indică posibilitatea prezenței unei etichete greșite, este prezența limitării acțiunilor tot într-un mod generalist, ambiguu. Exprimări de genul, ”nu e bine să”, ”nu e voie să”, ”nu se poate să”, neurmate de o explicație clară și punctuală ”de ce nu…”, cel mai adesea ascund utilizarea unei etichete greșite.   

Unele dintre etichetele greșite sunt generate de evenimente care generează emoții puternice. Etichetele care sunt generate de emoții pozitive generează comportamente de tip dependență sau predispoziție. Emoțiile negative generează etichete generatoare de comportamente anxioase și evitante, controlate de panică, de frici și fobii.

Un alt semn care ne indică prezența unei astfel de etichete greșite, este apariția unei neliniști, a unei agitații interioare în prezența unui eveniment sau persoane. Cel mai adesea, dacă ceea ce simțim nu se transformă în panică sau anxietate, această reacție reprezintă prezența unui dialog interior inconștient. Acest dialog apare atunci când sesizăm disonanțe între eticheta noastră și eticheta celorlalți, prin comportament sau comunicare, vizavi de acel eveniment/persoană și suntem cumva forțați să ne reevaluăm informația noastră.

Etichetele greșite pot fi corectate sau înlocuite cu diferite metode și tehnici. Totuși eficiența acestor tehnici este limitată de vârsta ”etichetei”și de dorința și voința individului.

Cu cât eticheta este mai ”veche”, adică aparține perioadelor de educare și formare a personalității, cu atât este mai dificil să fie corectată sau eliminată. Unele etichete au la origine traume care au modelat personalitatea individului și ”atacarea” lor poate fi resimțită ca o agresiune, ceea ce generează rezistență foarte ridicată la schimbare.

Cu cât dorința de a obține un lucru sau de a-și schimba o stare este mai mare, cu atât individul va fi determinat să acționeze, să caute soluții, tehnici și strategii pentru sine. Cu cât dorința este mai puternică, cu atât mai mult timp și energie va aloca satisfacerii ei.

Uneori timpul necesar este îndelungat și energia necesară este ridicată, astfel că rezultatele par prea mici sau neimportante. În aceste situații intervine voința individului de a nu se abate de la calea aleasă, determinarea sa de a se schimba pe sine.

În final schimbarea sa va determina schimbarea lumii sale.

Despre modalități și metode de identificare a etichetelor greșite și schimbarea sau înlocuirea lor, în articolul următor.