În ultimul articol vorbeam despre cum, pentru
a-și mări viteza de reacție, creierul folosește un sistem de ”indexare” cu
ajutorul etichetelor aplicate lucrurilor, persoanelor și evenimentelor cu care
interacționează.
Pe lângă etichetele create de noi, în creier
avem și etichete aplicate unor lucruri, persoane și evenimente cu care noi nu
am interacționat niciodată. De unde provin? Și mai ales, câtă încredere să avem
în ele dacă nu provin din propria noastră experiență?
Primele astfel de etichete, sunt cele induse în
copilărie, atunci când propria noastră experiență este foarte mică și, pentru a
supraviețui, apelăm la experiența celor din jur, cei care ne îngrijesc,
respectiv părinți, bunici, frați și
surori mai mari decât noi.
Aceștia au tendința de a ne ghida în dezvoltare,
astfel încât să evităm situațiile și experiențele negative sau periculoase prin
care au trecut ei. De multe ori, parte din acestea nu sunt, nici în cazul lor,
experimentate direct.
Astfel, aceste persoane ne populează mediul
copilăriei cu ”ce se poate” și ”ce nu se poate”, cu ”ce e voie” și ”ce nu e
voie”, cu ”ce e bine” și ”ce e rău”, cu ”ce e periculos” și ”ce nu e
periculos”.
Toate aceste norme, externe nouă, ne sunt
impuse și, cele mai multe de fapt, sunt focusate pe ”ce nu…”.
Din astfel de norme ne sunt formate limitele,
posibilitățile și experiențele, pentru că ele generează etichetele de care
vorbeam la început.
Ce se întâmplă dacă, undeva pe parcursul
educării și formării generațiilor, cineva a interpretat greșit sau foarte
limitativ o experiență personală, a creat o etichetă pentru aceasta iar această
etichetă a fost transmisă generațiilor următoare?
De exemplu, bunicul și-a rupt un picior atunci
când repara tavanul casei și a căzut de pe scară. Evenimentul nu l-a oprit pe
parcursul anilor să continue să se urce pe scară sau să repare casa (era
matur), dar a fost foarte restrictiv cu băiatul său în privința urcatului pe
scară sau în general la înălțime. De fiecare dată când copilul său se apropia
de o scară sau încerca să se urce pe un scaun, sărea de unde era și îi spunea
că nu e voie, lovea scara sau scaunul și zicea ”buba”.
Comportamentul este foarte comun și unii
dintre noi îl pot recunoaște la bunicii sau părinții noștri sau chiar la noi. Aparent
neimportant și inofensiv, el generează în copil un comportament viitor,
inconștient, de evitare a înălțimilor și a obiectelor de gen scară. Dacă pe
parcursul vieții își va da seama de acest lucru, adultul poate să se ”reeduce”.
Dar și acest lucru este posibil în anumite limite, funcție de vârstă și
experiențele personale care i-au întărit sau nu acest comportament.
De fapt, atunci când era copil, reacția
repetată a tatălui a generat în mintea sa o serie de etichete pentru obiectul
”scară” și pentru acțiunea de ”urcare la înălțime”. Ambele etichete indică
caracteristici de gen ”pericol”și ”evitare”, manifestate prin nervozitate și
anxietate în prezența obiectelor sau a acțiunilor respective.
Apoi, copilul devenit adult, are copii la
rândul său. Pentru copiii săi nici nu mai este nevoie să le spună prea des să
nu urce pe scară sau la înălțime. Copii săi vor sesiza comportamentul tatălui
și și-l vor însuși, prin imitație, dezvoltând comportamente mai amplificate sau
mai generaliste vizavi de situații și obiecte similare.
Astfel eticheta creată de bunic este transmisă
și nepotului.
Deci, etichetarea greșită a unei experiențe,
lucru sau persoane generează modele comportamentale eronate (limitative sau,
din contra, super-dezinhibate).
Aceste modele comportamentale eronate sunt
prezente în comunicarea verbală, în interpretarea acțiunilor celorlalți dar și
ale noastre, în emiterea de judecăți de valoare despre persoane după cum arată
sau după mediul din care provin, etc..
Practic etichetarea greșită există în toate
ariile noastre de activitate.
De multe ori, din cauza acestui lucru, pierdem
oportunități de a ne realiza personal și profesional, refuzând contactul, participarea
sau asocierea.
Cum ne dăm seama dacă utilizăm astfel de
etichete greșite? Foarte simplu.
Cele mai multe etichete greșite au funcții sau
adresări generaliste de tip ”blondele sunt proaste”, ” white men can't jump”,
”banii sunt ochiul dracului”, ”grecii sunt leneși”, ”bărbații sunt bețivi”,
”femeile sunt …”, etc..
Exemple de disonanță între etichetă și obiect.
Priviți-le
și urmăriți-vă reacțiiile interioare. Sentimentul că ceva nu este în regulă se
datorează etichetelor mentale aplicate fructelor respective și atributului
eronat asociat vizual.
Atribut eronat de denumire. Imagine - măr, eticheta- usturoi.
Atribut eronat de formă. Imagine - măr, eticheta - pătrat.
Atribut eronat de culoare. Imagine - măr verde, eticheta - roșu.
Atribut eronat de gust. Imagine - portocală, eticheta - iute.
Etc..
Aceleași etichete eronate pot fi atribuite și oamenilor. Priviți o poză cu Albert Einstein și vizualizați că este scris pe ea cuvântul ”prost”.
Un alt semn care indică posibilitatea prezenței
unei etichete greșite, este prezența limitării acțiunilor tot într-un mod
generalist, ambiguu. Exprimări de genul, ”nu e bine să”, ”nu e voie să”, ”nu se
poate să”, neurmate de o explicație clară și punctuală ”de ce nu…”, cel mai adesea
ascund utilizarea unei etichete greșite.
Unele dintre etichetele greșite sunt generate
de evenimente care generează emoții puternice. Etichetele care sunt generate de
emoții pozitive generează comportamente de tip dependență sau predispoziție.
Emoțiile negative generează etichete generatoare de comportamente anxioase și evitante,
controlate de panică, de frici și fobii.
Un alt semn care ne indică prezența unei
astfel de etichete greșite, este apariția unei neliniști, a unei agitații
interioare în prezența unui eveniment sau persoane. Cel mai adesea, dacă ceea
ce simțim nu se transformă în panică sau anxietate, această reacție reprezintă
prezența unui dialog interior inconștient. Acest dialog apare atunci când sesizăm
disonanțe între eticheta noastră și eticheta celorlalți, prin comportament sau
comunicare, vizavi de acel eveniment/persoană și suntem cumva forțați să ne
reevaluăm informația noastră.
Etichetele greșite pot fi corectate sau
înlocuite cu diferite metode și tehnici. Totuși eficiența acestor tehnici este
limitată de vârsta ”etichetei”și de dorința și voința individului.
Cu cât eticheta este mai ”veche”, adică
aparține perioadelor de educare și formare a personalității, cu atât este mai
dificil să fie corectată sau eliminată. Unele etichete au la origine traume care
au modelat personalitatea individului și ”atacarea” lor poate fi resimțită ca o
agresiune, ceea ce generează rezistență foarte ridicată la schimbare.
Cu cât dorința de a obține un lucru sau de a-și
schimba o stare este mai mare, cu atât individul va fi determinat să acționeze,
să caute soluții, tehnici și strategii pentru sine. Cu cât dorința este mai
puternică, cu atât mai mult timp și energie va aloca satisfacerii ei.
Uneori timpul necesar este îndelungat și
energia necesară este ridicată, astfel că rezultatele par prea mici sau
neimportante. În aceste situații intervine voința individului de a nu se abate
de la calea aleasă, determinarea sa de a se schimba pe sine.
În final schimbarea sa va determina schimbarea
lumii sale.
Despre modalități și metode de identificare a
etichetelor greșite și schimbarea sau înlocuirea lor, în articolul următor.
