Modele și reprezentări

În articolul anterior am vorbit despre cum se formează etichetele după care evaluăm lumea din jurul nostru, de la evenimente și până la persoane.

Evident că cele mai nocive și limitative pentru noi sunt etichetele greșite sau atribuite în mod eronat.

De acestea suntem uneori conștienți iar alteori nu.

Informația deținută de etichetă, singură sau împreună cu informații deținute de alte etichete, crează ”programe” de adaptare și răspuns. Evident că aceste ”programe” sunt în egală măsură corecte sau eronate ca și informația care le constituie.

Indiferent dacă sunt corecte sau greșite, aceste programe ne determină comportamentul în general și în special prin ceea ce se numesc ”tipare comportamentale”. Practic tiparele comportamentale reprezintă manifestările fizice ale ale acestor programe din mintea noastră.
Cu cât un anumit comportament este mai repetitiv și devine soluția pentru o anume situație, cu atât el devine un ”tipar comportamental”. El sfârșește prin a deveni o caracteristică definitorie, fizică și psihică, a persoanei.

Având în vedere acest lucru, înseamnă că, analizând comportamentul unei persoane, ne putem da seama într-o măsură destul de mare de ”programele” care îl conduc sau care îl definesc.

Modul în care pășește, postura corpului, poziționarea față de interlocutor(i), modul în care se exprimă, ce activități preferă sau evită, toate aceste comportamente pot fi traduse prin experiențe anterioare, etichete și programe după care cineva funcționează sau interacționează cu lumea.

Dar, pentru a ne da seama și de ce a ajuns cineva să se comporte într-un anume fel, adică să aflăm ce anume a generat eticheta sau programul respectiv, avem nevoie de o ”hartă” sau o reprezentare a ceea ce îl definește pe om.

O astfel de reprezentare există de mii de ani, a fost folosită de la egipteni și orientali până în zilele noastre. Ea a fost preluată și îmbunătățită sau adaptată zilelor noastre prin folosirea unor termeni moderni, dar în esență ea rămâne aceeași.

Totuși, pentru accesibilitate, voi utiliza reprezentarea care este folosită de unii fondatori ai NLP-ului, Richard Bandler de exemplu.  

Potrivit acestei reprezentări, omul este ”format” din:

-        Starea sa internă (Afectiv)

-        Procesele sale interne (Cognitiv)

-        Comportamentul extern (Somatic)

Starea internă este formată din emoții, care își au baza în valorile de care ne atașăm.

Procesele interne sunt formate din gândire, care are la bază credințe, convingeri.

Comportamentul extern este format din acțiuni care au la bază comportamente specifice.

Parte dintre aceste aceste ”componente” ne sunt cunoscute, putând fi aduse în conștient și analizate. O altă parte însă aparține inconștientului și pe aceasta nu o stăpânim sau o înțelegem.

Cu cât un tipar comportamental este mai puternic, cu atât el își are rădăcina în subconștient și cel mai adesea s-a format în copilărie.

Acest lucru se datorează faptului că valorile și credințele de bază ni le formăm în copilărie. De exemplu, relația copil – mamă generează o emoție care, la rândul ei, influențează comportamentul viitor al copilului din punctul de vedere al relațiilor familiale.

Latura cognitivă este legată de utilizarea cuvintelor și imaginilor - reprezentărilor, chiar și în dialogul nostru interior. Acest lucru creează noi tipare comportamentale, alimentate și declanșate de cuvinte, reprezentări mentale sau abstractizări.

Există evident și situația în care repetarea sau eliminarea unui comportament induce o modificare a stării emoționale și a credințelor.

Așa cum se vede și în reprezentare, cele trei componente se influențează  și se determină reciproc. Întotdeauna acțiunea asupra uneia dintre componente determină și modificarea sau angajarea celorlalte două componente. Trecerea prin toate cele trei componente formează un ciclu.

Identificarea originii unui tipar comportamental sau mai exact care componentă a fost inițiatoarea ciclului și în ce direcție s-a mișcat ciclul, oferă răspunsuri și soluții pentru schimbare.

De exemplu, repetarea unor cuvinte, care opresc sau interzic o acțiune, adresate copilului, generează un comportament (extern) evitant iar acesta alimentează frica și respingerea. Acesta este un ciclu cognitiv -comportamental - afectiv.

Dacă un strigăt declanșează frică, această emoție se traduce prin tresărit sau altă reacție fizică de protecție iar mental se asociază zgomotul puternic cu pericolul. Acesta este un ciclu afectiv -  comportamental – cognitiv.

Dacă ne lovim cu ciocanul peste deget (în funcție de durere), inițiem fie un ciclu afectiv – cognitiv (degetul se face negru, înjurăm, analizăm de ce), fie cognitiv – afectiv (degetul pulsează de durere, analizăm de ce, înjurăm) cu origini comportamentale.

Ideal este ca, folosind aceste circuite, aceste cicluri, să identificăm, să modificăm, să eliminăm, să înlocuim programele greșite, limitative sau distructive. 

Cel mai ușor de modificat este comportamentul, apoi credințele și în final afectele.

Cu cât componenta este mai veche, cu atât este mai greu de modificat. Pe de altă parte cu cât este mai nouă cu atât are tendința de a reveni mai repede. 

Cum putem folosi aceste modele și reprezentări ale omului, în articolul următor.