”Dezvoltarea personală” a traumelor

      

          

           De câțiva ani (vreo 4-5), am observat că am început și noi (românii) să popularizăm o activitate numită ”dezvoltare personală”. Dacă e să fac o glumă, eu am reușit lucrul acesta, depășind o anumită greutate (peste 100000 g).

            Revenind.

          Sunt întru totul de acord cu această practică și sfătuiesc pe oricine dorește să depășească un anumit moment din viață în care simte că are nevoie de o reorientare, de un punct de vedere exterior lui sau pur și simplu caută răspunsuri la niște întrebări care nu-l lasă să doarmă noaptea, să se angajeze într-un demers de tip ”dezvoltare personală”.

         Ceea ce mă îngrijorează astăzi, este, nu numărul mare de cursuri, varietatea metodelor sau costurile acestora, ci faptul că atrag (cred că intenționat) ca și public țintă, într-un procent ridicat, persoane care au suferit traume (dacă doriți, deziluzii) și care caută un răspuns sau o soluție la ceea ce simt.
          Din acest grup fac parte cu preponderență femei, iar acestea, în general, sunt ființe profund emoționale. Trăiesc emoții puternice și au tendința de a le împărtăși.
             Până aici nu este nimic rău, deranjant sau periculos.

           Însă, ce se întâmplă atunci când aduni la un loc mai multe femei abuzate, traumatizate sau cu anumite probleme emotionale, și ele fac networking? Atunci se întâmplă următoarele:

             - Femeia 1 își împărtășește experiența unei alteia sau altora (cel mai adesea experiența include un soț ”nemernic” – eventual alcoolic, niște părinți abuzivi, niște copii cu probleme, etc.);
             - Femeia 2,3,4,… îi oferă ”confort emoțional” – cel mai adesea prin a aproba comportamentul și motivația acesteia (”bine că l-ai lăsat fată, era un nemernic, nu te merita”, ”era și timpul să pleci și să-ți vezi de viața ta”, etc.);
            - Femeia 1 este fericită că nu a greșit în deciziile sale, că nu a acționat eronat și, hotărăște să aplice cu sfințenie de aici încolo noile ”reguli”, întărite de membrii grupului, pentru a nu mai suferi ceea ce….
             - Femeia 2 dorește și ea să împărtășească experiențele sale traumatizante….
             - Femeia 1, 3, 4,… îi oferă ”confort emoțional”….
             - Femeia 2 este la rândul său fericită că….. și hotărăște să…
             Procesul este terapeutic oarecum, mai puțin următoarele:
             - În general, persoanele nu se cunosc suficient de mult (și nici nu au timp) pentru a-și împărtăși complet experiența proprie, ci doar propria imagine sau versiune și nici aceea întreagă (uneori nici nu este conștientă de acest lucru). Deci, părerile celorlalți (aprobare sau dezaprobare) sunt date pe baza unor ”date” corupte sau incomplete.
          - Chiar dacă la suprafață, toate celelalte persoane par a fi interesate de noi și manifestă la exterior empatie (aceasta din urmă putând fi doar simpatie), nu înseamnă că acest lucru este adevărat. În definitiv, cel mai adesea, întâlnirea respectivă este prima și ultima și fiecare dintre participante încearcă să fie ”steaua” grupului.
            - Niciuna dintre ”binevoitoare” nu își asumă responsabilitatea pentru sfaturile oferite. Cel mai adesea se folosesc ”eschive morale” pseudo-asertive de tip: ” am zis și eu”, ”așa credeam”, ”așa am simțit atunci…”.

Dacă asta ar fi tot, încă nu ar fi grav. Însă grupul și dinamica comunicării declanșează la nivelul individului (individei) niște mecanisme și procese psihice de care nu este conștient.

        Un prim mecanism este acela al polarizării. Polarizarea înseamnă că orice caracteristică, comportament, eveniment extrem, comun grupului, prin împărtășirea sa va fi întărit, va fi confirmat de către grup și ca atare și mai asumat, însușit de către indivizii care compun grupul.

          Deci, într-un grup cu o experiență traumatizantă similară, soluția unui membru devine soluția grupului. Ba mai mult, toate emoțiile legate de experiența respectivă vor fi multiplicate, expandate (ca dimensiuni și importanță) și distribuite la toți membrii grupului, indiferent dacă au avut sau nu acele emoții. Practic se ridică nivelul emoțional al grupului în privința experienței respective. Ca rezultat al acestui lucru se poate instaura, la nivelul individului, o atitudine și un comportament disproporționat sau chiar eronat față de evenimente sau experiențe noi, dar similare sau asemănătoare cu cel inițial.

Exemplu: Se întâlnesc 10 femei abuzate de soți. Fiecare își povestește experiența. Fiecare este mângâiată și ”întărită” de celelalte cu expresii pozitive vizavi de ea (nu te merită, tu ești o femeie deosebită, te-ai sacrificat pentru familie, l-ai suportat pentru copii, etc.) și negative față de el ( este un nemernic, nu e bun de nimic, trebuia sa-l lași de mult, un bețivan, etc).

            De fapt, ceea ce realizează femeile respective, este doar întărirea părerii că ”femeile sunt bune, pâinea lui D-zeu” iar bărbații sunt ”niște nemernici, bețivi și …” prin înmulțirea cu 10.
            Deci, de acum orice bărbat vor întâlni, din start este un nemernic, bețiv, ….

           Consecința formării acestei convingeri este adoptarea unui comportament ”preventiv”, adaptat tuturor ”calităților” pe care acum sunt convinse că ceilalți le au. Astfel se declanșează ”profețiile care se auto-îndeplinesc”.
          Practic, acest proces se referă la efectele comportamentului nostru asupra comportamentului celuilalt (celorlalți). Procesul este circular.

            Eu cred că X este bețiv, ca atare voi deveni foarte atentă la cât și ce bea și dacă eu sunt gazdă, voi avea grijă să îi pun mai puțin și mai rar în pahar. X, sesizează ”atenția” pe care i-o acord și pentru că aceasta are ca punct central băutura, în mod paradoxal, pentru a-mi păstra atenția, va începe să ceară mai des să îi fie umplut paharul și în final să bea mai mult. Acest lucru îmi confirmă de fapt părerea inițială că X este un bețiv.

          Așa că, femeile respective vor începe să se comporte vizavi de toți bărbații într-un mod suspicios, tensionat, uneori chiar agresiv. Din păcate, comportamentul lor determină bărbații să înțeleagă că, de fapt ele vor să se comporte în modul specific pe care ele îl ”caută” în conduita lor și astfel o să le confirme ”convingerea” inițială.

Exemplu: Renumită cântăreață care a făcut afirmația ”toți bărbații sunt niște porci”. De fapt ea spunea cum îi vede ea. Ca atare, bărbații din viața ei se comportau conform așteptărilor ei, adică, ca niște porci. Din această cauză abia acum la bătrânețe pare (!) să-și fi găsit ”sufletul pereche”.

           O consecință a adoptării acestui gen de comportament intră deja în domeniul patologicului. Însușirea ideilor că ”toți sunt…”, ”nu mă merită”, determină convingerea că nu există sau că nu ai să-ți găsești sufletul pereche, convingere care se transformă repede în anxietate și depresie.

           De aceea, dacă există traume personale care necesită rezolvare, nu mergeți la cursuri de dezvoltare personală pentru aceasta. Există mari șanse să ”dezvoltați” trauma respectivă. Terapia de grup se face într-adevăr în grupuri care împărtășesc aceeași traumă sau experiență negativă, dar sunt orientate către rezolvarea acesteia și sunt mediate de către un specialist (psiholog, psihiatru, psiho-terapeut). Conceptul de networking nu se aplică în acest caz.

P.S.

* Am exemplificat cu femei, întrucât am observat că reprezintă procentual majoritatea publicului participant la cursuri de dezvoltare personală (estimez că peste 75%).

* Nu consider că femeile sunt de vină că bărbații fac sau nu un lucru. Mecanismele descrise în articol se manifestă indiferent de gen.

Exemplu: Y (bărbat) s-a căsătorit cu X (femeie, ca să fie clar). X l-a înșelat cu Y1 (alt bărbat, de obicei prieten, amic, cunoștință, etc.). Y dă divorț. Y dezvoltă convingerea că toate femeile sunt…