sâmbătă, 23 iulie 2016

Arhetipurile și psihologia (1)

Ce sunt arhetipurile

Psiholog de orientare psihanalitică dar și mistică, Carl Gustav Jung este cel care a introdus în teoria sa despre psihicul uman conceptul de arhetip.

Termenul de ”arhetip” își are originea în limba greacă și este format din două cuvinte, respectiv archein care înseamnă ”bătrân, vechi, original” și typos care înseamnă ”tip, model, tipar”. Astfel, termenul de arhetip face referire la un model originar din care, potrivit lui Jung, sunt modelate, copiate sau extrase-derivate atît omul cât și obiecte sau concepte.

Tot potrivit lui C.G. Jung, aceste arhetipuri se regăsesc în ceea ce el numea ”inconștientul colectiv”, acesta cuprinzând experiențele fundamentale ale evoluției umane. Experiențele fundamentale sunt creatoarele arhetipurilor, acestea reprezentând soluțiile care au asigurat supraviețuirea umanității. Evocarea acestor experiențe include motivații și scopuri originare dar și emoții profunde și soluții.
Jung afirma că manifestarea arhetipurilor pătrund în conștient din inconștientul colectiv sub forma ritualurilor, miturilor și a simbolurilor.

Arhetipurile reprezintă un model de comportament care oferă, crează sau reprezintă în sine o soluție. Trebuie subliniat faptul că ele sunt determinate și de genul individului, bărbații conținând și accesând arhetipuri diferite față de femei.
Faptul că aceste arhetipuri sunt atât de puternic imprimate în psihicul uman nu înseamnă că ele sunt la fel de dezvoltate în fiecare dintre noi sau că răspunsul sau soluția pe care o oferă este întotdeauna corectă iar acest fapt se datorează copilăriei.

Accesarea unui arhetip este potențată sau distorsionată de modelele întâlnite în copilărie. Aceste modele și experiențe din copilărie pot supra-alimenta un anumit arhetip sau, din contra, să îl sub-alimenteze și astfel arhetipul originar să devină un alt arhetip, ”mutant”, dezechilibrat.
Evident că cele mai importante figuri din copilărie sunt mama și tata, aceștia reprezentând atât modele cât și factori inhibatori sau stimulatori de comportament (sau energii). Un tată extrem de aspru și dictatorial sau o mamă dezinterestă și distantă creează un dezechilibru în dezvoltarea copilului și implicit în modul cum poate el să acceseze arhetipurile.

Modelul arhetipal al lui Jung

Potrivit lui Jung, orice model arhetipal este complet sau dezvoltat în integralitate dacă la baza sa sunt integrate energiile sale creative, pozitive și negative, sau se realizează un echilibru între acestea.
Atunci când vorbim despre energii pozitive sau negative ne referim la poli comportamentali opuși, acțiune și pasivitate. Adoptarea în mod preponderent sau în mod continuu a unui astfel de comportament reprezintă un arhetip dezechilibrat, care sfârșește prin a fi o trăsătură de personalitate dar nu un tip de personalitate.

Potrivit lui Jung există patru arhetipuri de bază, diferențiate pentru bărbați și femei, fiecare având ca ”umbre” alte două arhetipuri. 
Pentru bărbați aceste arhetipuri sunt: 
  • Regele;
  • Războinicul; 
  • Magicianul; 
  • Iubitul. 

Pentru femei arhetipurile de bază sunt: 
  • Regina; 
  • Mama; 
  • Înțeleapta; 
  • Iubita.

Umbrele arhetipurilor

Cea mai des folosită reprezentare grafică a unui arhetip și a relației cu ”umbrele” sale este cea a unui triunghi echilateral.
Așa cum se vede, în vârf se află expresia completă și evoluată a arhetipului iar la bază sunt ”umbrele” disfuncționale ale acestuia. Atunci când triunghiul nu este echilateral este potențată umbra deasupra căreia este înclinat vârful triunghiului.




Umbrele arhetipurilor pot fi interpretate din următoarele puncte de vedere: acțiune-pasivitate, orientare internă-externă, socială-individualistă, reguli-libertate.

Arhetipurile masculine

Umbrele Regelui sunt Tiranul și Neputinciosul.
Tiranul apare atunci când energiile Regelui sunt supra-încărcate și acesta tinde să nu mai țină cont de nimeni și, evident că Neputinciosul apare atunci când Regele are foarte puțină energie sau voință și este incapabil să decidă singur, urmând indicațiile altora.




Umbrele Războinicului sunt Sadicul și Masochistul.
Sadicul reprezintă un Războinic condus de dorința de a lupta și a învinge fără motiv, justificare sau suport moral. Astfel el este alimentat de acțiunea sa propriu zisă dar care nu produce nimic decât distrugere. Masochistul este un Războinic incapabil să acționeze extern și atunci își ”întoarce” energiile distrugătoare asupra lui însuși. Ambele umbre ale Războinicului sunt alimentate de pulsiunea morții (Thanatos) proiectată asupra celorlalți sau asupra sa. 



Umbrele Magicianului sunt Manipulatorul și Bufonul.
Manipulatorul este un Magician care își folosește cunoștințele pentru a-și atinge propriile scopuri egoiste și pentru aceasta îi manipulează pe cei din jur fără remușcări. Bufonul este un Magician care nu are un scop sau îi este frică de cunoaștrea pe care o posedă și atunci ia totul în râs, inclusiv pe sine însuși.  



Umbrele Iubitului sunt Dependentul și Impotentul.
Dependentul este un Iubit care urmărește doar satisfacerea propriilor pulsiuni sexuale și emoționale, prin experimentare dezinhibată, fără a fi preocupat de ceea ce produce celor din jur. Impotentul este Iubitul incapabil de emoții și sentimente și astfel lipsit de energiile conținute de acestea.





Arhetipuri feminine

Regina cu umbrele Tirana și Neputincioasa.
Umbrele Reginei sunt identice cu cele ale Regelui.





 Mama cu umbrele Posesiva și Distanta.
Umbrele Mamei au amândouă legătură cu instictele materne, de protecție și apărare a copilului. Posesiva este o Mamă care nu lasă copilul să își găsească drumul său și, chiar dacă acesta nu mai are nevoie de protecție, îi limitează acțiunile, îl controlează anulându-i voința. Distanta este Mama care nu este deloc interesată de copil, nu vrea și nu creează un contact emoțional, respingându-l pe acesta chiar și fizic.



Înțeleapta cu umbrele Vrăjitoarea și Nebuna.
Vrăjitoarea este o Înțeleaptă egoistă care își folosește cunoașterea pentru a–și satisface propriile dorințe, fără a fi interesată de efectele și consecințele acțiunilor sale. Este capabilă să sacifice pe oricine pentru a-și atinge scopurile. Nebuna este o Înțeleaptă care nu reușește să înțeleagă și să controleze puterea pe care o deține și astfel acțiunile sale sunt dezordonate și ilogice.




Iubita cu umbrele Seducătoarea și Frigida.
Seducătoarea este Iubita interesată doar de posibilele avantaje care decurg din utilizarea ”magiei” mai mult sau mai puțin sexuale (ea putând seduce și prin discurs) sau chiar de plăcerea oferită de energia sexuală pe care o emană și în același timp o recoltează de la cei din jur. În același timp nu este interesată de stabilirea unor relații sentimentale. Frigida este o Iubită care fuge atât de sentimente cât și de relațiile intime. Este incapabilă să simtă plăcere, să primească sau să dea dragoste.



Dezvoltarea, dar mai ales accesarea, acestor arhetipuri este influențată de experiențele copilăriei și astfel a fost identificat și un model arhetipal al copiilor, acesta determinând modelul arhetipal al adultului.