Arhetipurile și psihologia (2)

Așa cum am menționat în prima parte, arhetipurile oferă anumite modele comportamentale și mentale, acestea reprezentând soluții la anumite situații sau evenimente.

Aceste arhetipuri există în fiecare dintre noi și se sprijină unul pe celălalt. Principala deficiență în accesarea soluțiilor oferite de arhetipuri o reprezintă faptul că acestea nu sunt dezvoltate echilibrat și egal între ele.

În general arhetipurile se dezvoltă și devin accesibile în corelație cu vârsta individului sau cu etape din viața acestuia.

Iubitul

Acesta este primul arhetip care se manifestă și se dezvoltă, fiind specific tinerilor. El este arhetipul emoțiilor, sentimentelor și al senzualității. Atunci când facem referire la senzualitate, acest termen nu se referă doar la latura carnală, erotică. Termenul conține și aceste componente dar, mai mult se referă la folosirea simțurilor într-un mod extins și deschis, implicând o simțire profundă. Practic iubitul experimentează direct viața, senzorial și emoțional, și astfel ajunge să cunoască lumea și pe cei care îl înconjoară

Iubitul se bucură de viață în toate formele sale la o intensitate ridicată. El este plin de idealism și se manifestă cu inspirație și creativitate.

Iubitul este cel care nu recunoaște limite și reguli și debordează de energie, folosind ”cantitatea” pentru a depăși obstacolele și pentru a-și satisface propriile dorințe, sentimente și nevoi.

Iubitul este manifest atunci când ne întâlnim ”marea iubire” și peste o săptămână găsim ”adevărata iubire” și tot așa, cu aceeași energie, până când ”Iubirea cea Mare” ne găsește ea pe noi.

Datorită nivelului ridicat de energie, Iubitul este cel care ”alimentează” următorul arhetip, respectiv Magicianul.   

Magicianul

Magicianul se manifestă ca arhetip al cunoașterii în cazul unui om care, din experiențele sale, dar și din studierea lumii, extrage și ajunge să știe, să stăpânească și să folosească legi și reguli.

Magicianul este cel care știe! El deține secrete și cunoștințe de orice fel. El adună cunoaștere pentru a manipula legile, energiile și forțele universului, transformându-le în instrumente practice. Din aceste instrumente dezvoltă sisteme complexe de interacțiune și manipulare a lumii.

În general Magicianul este inventator, om de știință sau gânditor. El este un maestru al tehnologiei.

Instrumentele de explorare și înțelegere a Lumii sunt, pentru Magician, reflecția, meditația și intuiția iar una dintre calitățile sale deosebite este aceea de a lua decizii spontane și corecte în situații de criză.

Întrucât Magicianul este cel care Știe, el este cel care dă comenzi Războinicului și îi transferă și din energia Iubitului.

În general Magicianul este asociat cu perioada din timpul vieții când studiem și începem să înțelegem lumea și legile care o guvernează și evident, începem să le folosim sau chiar să le schimbăm.

Războinicul

Războinicul este arhetipul acțiunii și principala sa unealtă este agresivitatea dar, într-un mod neutru. Agresivitatea trebuie înțeleasă din punct de vedere al direcției efortului, energiei, al forței și inițiativei.

Agresivitatea îl face pe Războinic să intre în competiție cu cei mai buni, să ”lupte” și, acest lucru îl împinge înainte pentru a-și atinge obiectivele. El este tot timpul vigilent și alert, conștient de mortalitatea proprie fără a-i fi frică.

Războinicul are capacitate de decizie privind aplicarea acțiunilor, are îndemânare, putere și acuratețe. Este disciplinat și loial, fiind gata oricând să lupte pentru o idee, o persoană sau un obiect.

Controlul deficitar al agresiunii se traduce prin implicarea în violențe fizice cu oricine și pentru orice motiv cât și prin absența relațiilor. Pe de altă parte, supra-controlul agresiunii se traduce prin lipsa acțiunii agresive necesare, în situațiile care o cer, transformându-se în ”agresivitate pasivă”.

Războinicul în integralitatea sa este distrugător-creator, în sensul că distruge pentru a lăsa locul noului, evoluției.

Perioada corespunzătoare Războinicului este cea în care urcăm scara socială și cerem recunoașterea valorii noastre și chiar ”luptăm” pentru acest lucru, intrând în competiție cu alții asemenea nouă.

Regele

Se poate spune că Regele este produsul celorlalte arhetipuri și accesarea sa presupune accesarea simultană a Războinicului, Magicianului și a Iubitului.

În primul rând Regele trăiește cu integritate, este echilibrat și încrezător. Este cel care ia decizii și este orientat spre obiective cu înțelepciunea practică a Magicianului. El știe ce să facă și când să facă, respectiv să facă acel lucru care este corect, oportun și pentru motive corecte.

Regele creează ordine, reguli și linii directoare pentru ceilalți. El este creator și, în același timp, inspiră creativitate în ceilalți.

Folosind energia Iubitului, îndemânarea și puterea Războinicului și înțelepciunea Magicianului, Regele își protejează realitatea sau ”regatul” său, care poate fi familia, grupul sau țara.

Una dintre funcțiile fundamentale ale Regelui este aceea de mentorat, de recunoaștere și onorare a realizărilor celorlalți. Ca și mentor, Regele este o ”binecuvântare” a vieții celorlalți, deoarece el este interesat să lase o moștenire, să facă o schimbare, fie că este vorba de o persoană sau lumea în sine.

Regele este bărbatul matur, responsabil, înțelept, protector, capabil să primească și să redea emoții și sentimente.

Arhetipurile feminine au aceleași caracteristici, singura diferență este că zona de manifestare a unora dintre ele (de exemplu Mama) este specifică genului.

Asemenea arhetipurilor masculine, Iubita, Înțeleapta și Mama se constituie fațete, sau părți ale arhetipului Regina.

Accesarea arhetipurilor

Una dintre tehnicile terapeutice folosite în accesarea arhetipurilor constă în chemarea sa din interior și localizarea sa pe sau în corp. Stând cu ochii închiși se vizualizează arhetipul pe care dorim să-l accesăm. Caracteristicile arhetipului pe care le ”evocăm” mental sunt cele care îl definesc în subconștientul nostru.

Dacă suntem întrebați despre cum arată și cum se comportă Războinicul de exemplu, fiecare dintre dintre noi avem o astfel de reprezentare. Este mai înalt sau mai scund, mai musculos sau mai slab, este îmbrăcat într-un anumit fel, pășește și vorbește într-un anumit fel. Acest fapt este valabil pentru toate arhetipurile. Atunci când vizualizăm caracteristicile arhetipului respectiv încercăm să ne asumăm aceste caracteristici cognitiv-comportamentale și sfârșim chiar prin a descoperi localizarea pe sau în corp a arhetipului. Astfel, atunci când avem nevoie de accesarea arhetipului este suficientă așezarea palmei pe zona unde l-am localizat, ”chemarea” sa mentală și, el se activează.

Atunci când este activat, arhetipul respectiv poate fi ”consultat” pentru soluționarea unei probleme, însă nu este suficientă consultarea unuia singur. Soluția problemei trebuie găsită prin accesarea Regelui, respectiv prin consultarea celorlalte trei arhetipuri și alegerea sau crearea unei soluții noi.

Când se parcurge accesarea celor trei arhetipuri se poate observa cum subiectul adoptă modificări ale ținutei și ale exprimării conforme cu arhetipul accesat, fără ca el să fie conștient de acest lucru. Nu de puține ori subiectul vorbește cu arhetipurile, are un adevărat dialog cu acestea, argumentând în funcție de arhetipul asumat.

Așa cum spuneam acestea sunt metode terapeutice dar ele pot fi folosite și în cazul în care nu putem să facem o alegere sau să luăm o decizie.

Cultivarea arhetipurilor

Uneori, ne dăm seama că în evoluția noastră, indiferent de vârsta fizică a adultului, lipsește ceva, de la trăirea excesivă (sau lipsa) a unor emoții și experiențe până la lipsa unor cunoștințe. În acest caz, în funcție de factorul lipsă, este bine să acționăm pentru a ne echilibra.

Umbrele Iubitului - Dacă simțim că din punct de vedere emoțional ne lipsește ceva, ar fi bine să socializăm mai mult, să cunoaștem și să vorbim cu mai mulți oameni noi. Să călătorim sau să participăm la petreceri, concerte, etc.. Implicați-vă în activități romantice (petreceri surpriză pentru persoana iubită, mesaje de dragoste sau poezii).

Dacă din contra, simțim că suntem copleșiți de emoții și sentimente, obosiți sau respinși de cei din jur, este posibil să fim prea expansivi și ”deschiși” emoțional iar, în acest caz, ar fi bine să practicăm meditația sau perioade de solitudine astfel încât să învățăm să încetinim și să ne controlăm emoțiile. În general pentru a cultiva arhetipul Iubitului este necesară ”încetinirea”, acordarea de timp pentru a te bucura de viață. Cultivați moderația, orientându-vă de la cantitate la calitate și creați ritualuri pentru a absorbi integral experiențele. Practicați un hobby artistic sau de măestrie, acordați timp pentru acesta și respectați programul în care l-ați inclus. Cititul și scrisul, acoperind o varietate de subiecte, oferă satisfacții mentale care le controlează pe cele fizice.

Dacă avem tendințe manipulatoare, dacă îi vedem pe cei din jur doar ca pe niște unelte pentru atingerea scopurilor noastre sau din contra nu ne implicăm în nici o activitate ori constant interpretăm greșit și nu înțelegem ce se întâmplă, acestea sunt manifestări ale umbrelor Magicianului. În aceste situații de multe ori este indicat să ne implicăm în acțiuni umanitare, în care noi să nu avem interese personale, sau să studiem, să ne instruim, să ne perfecționăm prin cursuri sau alte forme de studiu.

Dedicați-vă unei vieți de studiu și educație în care să vă găsiți un mentor și în final să deveniți mentor. Creați-vă un așa numit ”loc sacru”, un spațiu fizic (în casă sau în natură), numai pentru voi, în care să puteți studia, medita sau experimenta creând lucruri fizice cu mâinile proprii.

Dacă suntem agitați, nervoși și agresivi, gata oricând să ne implicăm în conflicte sau din contra, amânăm luarea unei poziții sau atitudini față de încălcarea  unor drepturi înseamnă că suntem sub influența umbrelor Războinicului.

Pentru a orienta Războinicul,  este necesară descoperirea propriilor valori și principii, găsirea unor țeluri în viață și crearea unor planuri pentru a le atinge, stabilirea și respectarea unor obiceiuri și rutine zilnice, simplificarea vieții proprii (de la dietă și până la îmbrăcăminte). Ca și activități de potențare se recomandă practicarea unei arte marțiale, meditația, depășirea fricilor (făcând lucrurile care le provoacă), studierea și practicarea unor noi îndemânări necesare, exersarea luării deciziilor și asumarea lor.  Nu mai dați importanță la ceea ce gândesc ceilalți și astfel o să vă descoperiți propria misiune.

Dacă reușim să dezvoltăm echilibrat și să integrăm cele trei arhetipuri, Regele se va manifesta în mod natural.

Călătoria în timp

Nu credeți, nu-i așa? Și totuși… lăsați-mă să încerc să vă demonstrez.

În general călătoria în timp împarte orice grup în trei categorii: cei care neagă posibilitatea, cei care o susțin și cei care nu s-au gândit la asta (sau nu au vrut să se gândească la așa ceva) și spun că nu știu.

Eu fac parte dintre cei care o susțin și chiar o și practic.

Gata! Cu asta sigur v-am enervat! Pe toți. Și pe cei care spun ”NU” și pe cei care zic ”DA” și chiar și pe cei care zic ”NU ȘTIU”.

Dar să încep să susțin și să demonstrez ceea ce am afirmat și am să încerc să fac acest lucru într-un mod cât mai logic și mai ușor de urmărit.

               Pentru început:

1. Oamenii sunt singura specie de pe Pământ care conștientizează ”timpul” și îl măsoară.
2. ”Timpul” este relativ, nu neapărat în paradigma creată de Einstein ci, în opinia mea, în funcție de fiecare persoană și moment-situație. Toți am trăit momente când timpul zboară sau din contra, pare interminabil. În anumite situații o oră poate fi simțită ca 10 minute iar în alte situații este perceput ca 2-3 ore. Iar acest lucru se întâmplă și în grup – de exemplu statul la o coadă care se mișcă foarte greu. De asemenea, o persoană tânără percepe curgerea timpului mai grea iar una mai în vârstă o percepe prea rapidă.

Astfel, timpul este unul individual.

3. Noi suntem singura specie care avem ”trecut” și ”viitor”. Aceste două concepte derivă din teoria privind liniaritatea timpului iar această liniaritate este (din nou) un concept abstract care încearcă să explice anumite fenomene, dar nu are legătură cu NIMIC palpabil din natură.

Adică, mai clar, ca să putem da un sens unor fenomene (într-un mod specific!) este necesar ca timpul să fie liniar și să aibă ”direcție” de curgere. Cine știe ce am observa sau descoperi dacă nu am mai considera astfel timpul.

4. Măsurarea și împărțirea timpului în zile, ore, minute, secunde, milisecunde, etc., este una artificială (și se pare nici măcar exactă – vezi luna februarie, când cu 28 de zile, când cu 29 de zile, după nevoi, ca să iasă calculul matematic). De ce 24 de ore și nu 48 de ore într-o zi? Ce element din natură sau univers are o legătură de cauzalitate directă (nu prin om) cu aceste împărțiri? Nici unul.

Acest preambul îl consider necesar pentru a sublinia caracterul non-general și non-fizic al timpului și mai ales caracterul său artificial, de construct, în PSIHICUL uman.

        Cum interpretăm și percepem timpul din punct de vedere psihic?

        Din punct de vedere psihic timpul este format din experiențe (trecutul), evenimente-acțiuni (prezentul) și prognoze sau anticipări (viitorul).

Mintea percepe trecutul ca ”a trecut atât de la…” și  viitorul ca ”mai este atât până la …”. 

Prezentul este perceput ca ceva dinamic. O ”trecere” de la viitor la trecut cu o caracteristică foarte importantă și anume faptul că ”prezentul” conține un eveniment din ”viitor”. Evenimentul respectiv este perceput și analizat de către creier și, în funcție de EMOȚIA pe care o generează, comandă anumite acțiuni.

Prezentul este pragul dintre trecut și viitor. Este ”event horizon”-ul oricărui eveniment din viața noastră.

Imediat evenimentul respectiv și acțiunile aferente devin ”experiențe”, adica fac parte din trecut și noi ne depărtăm mental de ele.

În ce constă  experiența? Un eveniment definit de o percepție plus o emoție plus o acțiune.

Factorul care spune ce fel de experiență a fost (bună sau rea) este emoția. Atunci când ne amintim ceva, RETRĂIM evenimentul factual, chiar și inconștient, dar mai ales, RETRĂIM EMOȚIA corespunzătoare.

Pe baza acestor experiențe și emoții, noi facem predicții legate de comportamentul nostru în situații similare. Adică, cu alte cuvinte, privim în viitor, ANTICIPĂM VIITORUL într-o anume situație.

Deci, orice eveniment s-ar derula în jurul nostru, creierul nostru îl evaluează, cataloghează și  memorează, din punct de vedere al emoției generate. Astfel vom tinde să evităm evenimente similare din viitor, dacă emoția asociată este una negativă și din contra, să ne implicăm cât mai mult, dacă emoția asociată este pozitivă.

Mai trebuie subliniat faptul că, emoția pe care o trăim într-un anumit context experiențial nu este totuși generală, universal valabilă tuturor oamenilor. În același context, oameni diferiți vor trăi emoții diferite iar acest lucru se datorează PERCEPȚIEI personale.

Fiecare dintre noi percepem lucrurile într-un mod particular, personal, unic. Chiar dacă pare că unele evenimente sunt percepute la fel de către toți oamenii (de exemplu legile fizicii newtoniene), pentru alții universul pare să-și dezvăluie cu totul alte fațete percepției acestora (fizica cuantică sau relativistă).

Și toți avem 2 ochi, 2 urechi, o gură și restul (cel puțin în principiu).

Astfel se face că ceea ce ERA adevărat acum 200 de ani, ACUM poate fi fals iar ceea ce luăm astăzi ca fiind SIGUR, MÂINE poate fi la fel de fals.

Acest proces format din experiență – percepție – emoție ne modelează încontinuu. El ne formează caracterul. Și poate nu ar fi nimic rău. Acesta pare să fie un proces natural.  Și totuși? Cel care evaluează acest proces suntem tot noi. Noi sfârșim prin a spune dacă a fost bine sau nu ceea ce am făcut sau cum am reacționat. Dacă la momentul evenimentului creierul este surprins, sau ”aglomerat” – oricum face multitasking – există posibilitatea (chiar deloc neglijabilă) să nu perceapă integral evenimentul sau să creeze percepții greșite (vezi bias-urile cognitive) și astfel să ajungă la soluții greșite.

Din acel moment evenimentul devine experiență , dar nu înseamnă că este dat uitării. Subconștientul continuă să-l analizeze și, dacă descoperă că soluția aplicată la momentul respectiv a fost greșită, readuce în conștient evenimentul împreună cu noua analiză. De cele mai multe ori acest proces este însoțit de o nouă emoție pentru a atrage atenția conștientului și anume REGRETUL.

Nu spunem noi oamenii că ”dacă aș fi știut, aș fi….”, ”ce rău îmi pare că atunci nu am…”, ”dacă aș fi fost mai atent…”?

Cu cât considerăm că evenimentul respectiv a fost mai important și ne-a influențat viața (direct sau la nivel emoțional), cu atât putem trăi regrete sau alte emoții negative (furie, dezaprobare, respingere, disperare, etc.) foarte puternice, iar acestea, pentru că ele se manifestă în prezent, devin adevărate frâne sau ancore care ne trag în trecut (energetic, emoțional și mental), blocând acțiunea în prezent.

Toate acestea sunt semne ale unei experiențe percepute și soluționate într-un mod necorespunzător și care a generat o emoție negativă.

Controlul timpului și călătoria prin timp.

Experiența, care a fost la un moment dat eveniment, nu poate fi fizic schimbată. O vază care cade și se sparge nu poate fi refăcută chiar dacă o lipim. Nu mai este aceeași. Este partea ireversibilă fizic. Dar nu este doar asta. În funcție de gradul de participare personală la eveniment (protagonist sau observator) îl percepem ca ”plăcut”, ”neplăcut” sau ”indiferent”.

Acea percepție generează emoția care însoțește evenimentul (așa cum am descris mai sus).

Dacă… refacem invers ciclul și alterăm, modificăm, ACUM, percepția sau emoția legată de experiență și sfârșim prin a da un alt înțeles experienței, mai este experiența aceeași? Am modificat TRECUTUL? Și noul TRECUT modifică PREZENTUL? Mai sunt EU același cel care a trăit experiența negativă? VIITORUL meu este diferit?

Dar dacă… anticipez în viitor un anumit eveniment? Chiar dacă nu l-am ”experimentat” încă, creierul face tot feluri de scenarii și analogii și sfârșește prin a elabora un scenariu faptic pe care îl analizează (percepe) în abstract și sfârșește prin a genera și o emoție asociată evenimentului din viitor. Astfel devenim nerăbdători, speriați, înfricoșați, plini de speranță sau disperați, apatici, etc..

Totuși… nu s-a întâmplat ÎNCĂ nimic ACUM.

În ciuda acestui FAPT, noi angajăm energii psihice și întreprindem acțiuni ACUM. Ne modificăm comportamentele pregătindu-ne pentru ce urmează să se întâmple.

Deci, VIITORUL a schimbat PREZENTUL.

Așa că, da, călătoria în timp există și noi toți o practicăm, mai mult sau mai puțin conștient.

PS Cel mai interesant paradox temporal este cel în care te întorci în trecut și te schimbi pe tine însuți. Și în acel moment din TRECUT, când te SCHIMBI pe tine DE ATUNCI, tu devii ACUM  altcineva. Un altcineva mai bun.

Sau te duci în viitor și…    

Modele și reprezentări

În articolul anterior am vorbit despre cum se formează etichetele după care evaluăm lumea din jurul nostru, de la evenimente și până la persoane.

Evident că cele mai nocive și limitative pentru noi sunt etichetele greșite sau atribuite în mod eronat.

De acestea suntem uneori conștienți iar alteori nu.

Informația deținută de etichetă, singură sau împreună cu informații deținute de alte etichete, crează ”programe” de adaptare și răspuns. Evident că aceste ”programe” sunt în egală măsură corecte sau eronate ca și informația care le constituie.

Indiferent dacă sunt corecte sau greșite, aceste programe ne determină comportamentul în general și în special prin ceea ce se numesc ”tipare comportamentale”. Practic tiparele comportamentale reprezintă manifestările fizice ale ale acestor programe din mintea noastră.
Cu cât un anumit comportament este mai repetitiv și devine soluția pentru o anume situație, cu atât el devine un ”tipar comportamental”. El sfârșește prin a deveni o caracteristică definitorie, fizică și psihică, a persoanei.

Având în vedere acest lucru, înseamnă că, analizând comportamentul unei persoane, ne putem da seama într-o măsură destul de mare de ”programele” care îl conduc sau care îl definesc.

Modul în care pășește, postura corpului, poziționarea față de interlocutor(i), modul în care se exprimă, ce activități preferă sau evită, toate aceste comportamente pot fi traduse prin experiențe anterioare, etichete și programe după care cineva funcționează sau interacționează cu lumea.

Dar, pentru a ne da seama și de ce a ajuns cineva să se comporte într-un anume fel, adică să aflăm ce anume a generat eticheta sau programul respectiv, avem nevoie de o ”hartă” sau o reprezentare a ceea ce îl definește pe om.

O astfel de reprezentare există de mii de ani, a fost folosită de la egipteni și orientali până în zilele noastre. Ea a fost preluată și îmbunătățită sau adaptată zilelor noastre prin folosirea unor termeni moderni, dar în esență ea rămâne aceeași.

Totuși, pentru accesibilitate, voi utiliza reprezentarea care este folosită de unii fondatori ai NLP-ului, Richard Bandler de exemplu.  

Potrivit acestei reprezentări, omul este ”format” din:

-        Starea sa internă (Afectiv)

-        Procesele sale interne (Cognitiv)

-        Comportamentul extern (Somatic)

Starea internă este formată din emoții, care își au baza în valorile de care ne atașăm.

Procesele interne sunt formate din gândire, care are la bază credințe, convingeri.

Comportamentul extern este format din acțiuni care au la bază comportamente specifice.

Parte dintre aceste aceste ”componente” ne sunt cunoscute, putând fi aduse în conștient și analizate. O altă parte însă aparține inconștientului și pe aceasta nu o stăpânim sau o înțelegem.

Cu cât un tipar comportamental este mai puternic, cu atât el își are rădăcina în subconștient și cel mai adesea s-a format în copilărie.

Acest lucru se datorează faptului că valorile și credințele de bază ni le formăm în copilărie. De exemplu, relația copil – mamă generează o emoție care, la rândul ei, influențează comportamentul viitor al copilului din punctul de vedere al relațiilor familiale.

Latura cognitivă este legată de utilizarea cuvintelor și imaginilor - reprezentărilor, chiar și în dialogul nostru interior. Acest lucru creează noi tipare comportamentale, alimentate și declanșate de cuvinte, reprezentări mentale sau abstractizări.

Există evident și situația în care repetarea sau eliminarea unui comportament induce o modificare a stării emoționale și a credințelor.

Așa cum se vede și în reprezentare, cele trei componente se influențează  și se determină reciproc. Întotdeauna acțiunea asupra uneia dintre componente determină și modificarea sau angajarea celorlalte două componente. Trecerea prin toate cele trei componente formează un ciclu.

Identificarea originii unui tipar comportamental sau mai exact care componentă a fost inițiatoarea ciclului și în ce direcție s-a mișcat ciclul, oferă răspunsuri și soluții pentru schimbare.

De exemplu, repetarea unor cuvinte, care opresc sau interzic o acțiune, adresate copilului, generează un comportament (extern) evitant iar acesta alimentează frica și respingerea. Acesta este un ciclu cognitiv -comportamental - afectiv.

Dacă un strigăt declanșează frică, această emoție se traduce prin tresărit sau altă reacție fizică de protecție iar mental se asociază zgomotul puternic cu pericolul. Acesta este un ciclu afectiv -  comportamental – cognitiv.

Dacă ne lovim cu ciocanul peste deget (în funcție de durere), inițiem fie un ciclu afectiv – cognitiv (degetul se face negru, înjurăm, analizăm de ce), fie cognitiv – afectiv (degetul pulsează de durere, analizăm de ce, înjurăm) cu origini comportamentale.

Ideal este ca, folosind aceste circuite, aceste cicluri, să identificăm, să modificăm, să eliminăm, să înlocuim programele greșite, limitative sau distructive. 

Cel mai ușor de modificat este comportamentul, apoi credințele și în final afectele.

Cu cât componenta este mai veche, cu atât este mai greu de modificat. Pe de altă parte cu cât este mai nouă cu atât are tendința de a reveni mai repede. 

Cum putem folosi aceste modele și reprezentări ale omului, în articolul următor.

Wrong label sau Eticheta greșită

 În ultimul articol vorbeam despre cum, pentru a-și mări viteza de reacție, creierul folosește un sistem de ”indexare” cu ajutorul etichetelor aplicate lucrurilor, persoanelor și evenimentelor cu care interacționează.

Pe lângă etichetele create de noi, în creier avem și etichete aplicate unor lucruri, persoane și evenimente cu care noi nu am interacționat niciodată. De unde provin? Și mai ales, câtă încredere să avem în ele dacă nu provin din propria noastră experiență?

Primele astfel de etichete, sunt cele induse în copilărie, atunci când propria noastră experiență este foarte mică și, pentru a supraviețui, apelăm la experiența celor din jur, cei care ne îngrijesc, respectiv părinți,  bunici, frați și surori mai mari decât noi.

Aceștia au tendința de a ne ghida în dezvoltare, astfel încât să evităm situațiile și experiențele negative sau periculoase prin care au trecut ei. De multe ori, parte din acestea nu sunt, nici în cazul lor, experimentate direct.

Astfel, aceste persoane ne populează mediul copilăriei cu ”ce se poate” și ”ce nu se poate”, cu ”ce e voie” și ”ce nu e voie”, cu ”ce e bine” și ”ce e rău”, cu ”ce e periculos” și ”ce nu e periculos”.

Toate aceste norme, externe nouă, ne sunt impuse și, cele mai multe de fapt, sunt focusate pe ”ce nu…”.

Din astfel de norme ne sunt formate limitele, posibilitățile și experiențele, pentru că ele generează etichetele de care vorbeam la început.

Ce se întâmplă dacă, undeva pe parcursul educării și formării generațiilor, cineva a interpretat greșit sau foarte limitativ o experiență personală, a creat o etichetă pentru aceasta iar această etichetă a fost transmisă generațiilor următoare?

De exemplu, bunicul și-a rupt un picior atunci când repara tavanul casei și a căzut de pe scară. Evenimentul nu l-a oprit pe parcursul anilor să continue să se urce pe scară sau să repare casa (era matur), dar a fost foarte restrictiv cu băiatul său în privința urcatului pe scară sau în general la înălțime. De fiecare dată când copilul său se apropia de o scară sau încerca să se urce pe un scaun, sărea de unde era și îi spunea că nu e voie, lovea scara sau scaunul și zicea ”buba”.

Comportamentul este foarte comun și unii dintre noi îl pot recunoaște la bunicii sau părinții noștri sau chiar la noi. Aparent neimportant și inofensiv, el generează în copil un comportament viitor, inconștient, de evitare a înălțimilor și a obiectelor de gen scară. Dacă pe parcursul vieții își va da seama de acest lucru, adultul poate să se ”reeduce”. Dar și acest lucru este posibil în anumite limite, funcție de vârstă și experiențele personale care i-au întărit sau nu acest comportament.

De fapt, atunci când era copil, reacția repetată a tatălui a generat în mintea sa o serie de etichete pentru obiectul ”scară” și pentru acțiunea de ”urcare la înălțime”. Ambele etichete indică caracteristici de gen ”pericol”și ”evitare”, manifestate prin nervozitate și anxietate în prezența obiectelor sau a acțiunilor respective.

Apoi, copilul devenit adult, are copii la rândul său. Pentru copiii săi nici nu mai este nevoie să le spună prea des să nu urce pe scară sau la înălțime. Copii săi vor sesiza comportamentul tatălui și și-l vor însuși, prin imitație, dezvoltând comportamente mai amplificate sau mai generaliste vizavi de situații și obiecte similare.

Astfel eticheta creată de bunic este transmisă și nepotului.

Deci, etichetarea greșită a unei experiențe, lucru sau persoane generează modele comportamentale eronate (limitative sau, din contra, super-dezinhibate).

Aceste modele comportamentale eronate sunt prezente în comunicarea verbală, în interpretarea acțiunilor celorlalți dar și ale noastre, în emiterea de judecăți de valoare despre persoane după cum arată sau după mediul din care provin, etc..

Practic etichetarea greșită există în toate ariile noastre de activitate.

De multe ori, din cauza acestui lucru, pierdem oportunități de a ne realiza personal și profesional, refuzând contactul, participarea sau asocierea.

Cum ne dăm seama dacă utilizăm astfel de etichete greșite? Foarte simplu.

Cele mai multe etichete greșite au funcții sau adresări generaliste de tip ”blondele sunt proaste”, ” white men can't jump”, ”banii sunt ochiul dracului”, ”grecii sunt leneși”, ”bărbații sunt bețivi”, ”femeile sunt …”, etc..

Exemple de disonanță între etichetă și obiect.

Priviți-le și urmăriți-vă reacțiiile interioare. Sentimentul că ceva nu este în regulă se datorează etichetelor mentale aplicate fructelor respective și atributului eronat asociat vizual.

 

Atribut eronat de denumire. Imagine - măr, eticheta- usturoi.

 

 Atribut eronat de formă. Imagine - măr, eticheta - pătrat.

 

Atribut eronat de culoare. Imagine - măr verde, eticheta - roșu.

 

Atribut eronat de gust. Imagine - portocală, eticheta - iute.

Etc..

Aceleași etichete eronate pot fi atribuite și oamenilor. Priviți o poză cu Albert Einstein și vizualizați că este scris pe ea cuvântul ”prost”.

 

Un alt semn care indică posibilitatea prezenței unei etichete greșite, este prezența limitării acțiunilor tot într-un mod generalist, ambiguu. Exprimări de genul, ”nu e bine să”, ”nu e voie să”, ”nu se poate să”, neurmate de o explicație clară și punctuală ”de ce nu…”, cel mai adesea ascund utilizarea unei etichete greșite.   

Unele dintre etichetele greșite sunt generate de evenimente care generează emoții puternice. Etichetele care sunt generate de emoții pozitive generează comportamente de tip dependență sau predispoziție. Emoțiile negative generează etichete generatoare de comportamente anxioase și evitante, controlate de panică, de frici și fobii.

Un alt semn care ne indică prezența unei astfel de etichete greșite, este apariția unei neliniști, a unei agitații interioare în prezența unui eveniment sau persoane. Cel mai adesea, dacă ceea ce simțim nu se transformă în panică sau anxietate, această reacție reprezintă prezența unui dialog interior inconștient. Acest dialog apare atunci când sesizăm disonanțe între eticheta noastră și eticheta celorlalți, prin comportament sau comunicare, vizavi de acel eveniment/persoană și suntem cumva forțați să ne reevaluăm informația noastră.

Etichetele greșite pot fi corectate sau înlocuite cu diferite metode și tehnici. Totuși eficiența acestor tehnici este limitată de vârsta ”etichetei”și de dorința și voința individului.

Cu cât eticheta este mai ”veche”, adică aparține perioadelor de educare și formare a personalității, cu atât este mai dificil să fie corectată sau eliminată. Unele etichete au la origine traume care au modelat personalitatea individului și ”atacarea” lor poate fi resimțită ca o agresiune, ceea ce generează rezistență foarte ridicată la schimbare.

Cu cât dorința de a obține un lucru sau de a-și schimba o stare este mai mare, cu atât individul va fi determinat să acționeze, să caute soluții, tehnici și strategii pentru sine. Cu cât dorința este mai puternică, cu atât mai mult timp și energie va aloca satisfacerii ei.

Uneori timpul necesar este îndelungat și energia necesară este ridicată, astfel că rezultatele par prea mici sau neimportante. În aceste situații intervine voința individului de a nu se abate de la calea aleasă, determinarea sa de a se schimba pe sine.

În final schimbarea sa va determina schimbarea lumii sale.

Despre modalități și metode de identificare a etichetelor greșite și schimbarea sau înlocuirea lor, în articolul următor.