Arhetipurile și psihologia (2)

Așa cum am menționat în prima parte, arhetipurile oferă anumite modele comportamentale și mentale, acestea reprezentând soluții la anumite situații sau evenimente.

Aceste arhetipuri există în fiecare dintre noi și se sprijină unul pe celălalt. Principala deficiență în accesarea soluțiilor oferite de arhetipuri o reprezintă faptul că acestea nu sunt dezvoltate echilibrat și egal între ele.

În general arhetipurile se dezvoltă și devin accesibile în corelație cu vârsta individului sau cu etape din viața acestuia.

Iubitul

Acesta este primul arhetip care se manifestă și se dezvoltă, fiind specific tinerilor. El este arhetipul emoțiilor, sentimentelor și al senzualității. Atunci când facem referire la senzualitate, acest termen nu se referă doar la latura carnală, erotică. Termenul conține și aceste componente dar, mai mult se referă la folosirea simțurilor într-un mod extins și deschis, implicând o simțire profundă. Practic iubitul experimentează direct viața, senzorial și emoțional, și astfel ajunge să cunoască lumea și pe cei care îl înconjoară

Iubitul se bucură de viață în toate formele sale la o intensitate ridicată. El este plin de idealism și se manifestă cu inspirație și creativitate.

Iubitul este cel care nu recunoaște limite și reguli și debordează de energie, folosind ”cantitatea” pentru a depăși obstacolele și pentru a-și satisface propriile dorințe, sentimente și nevoi.

Iubitul este manifest atunci când ne întâlnim ”marea iubire” și peste o săptămână găsim ”adevărata iubire” și tot așa, cu aceeași energie, până când ”Iubirea cea Mare” ne găsește ea pe noi.

Datorită nivelului ridicat de energie, Iubitul este cel care ”alimentează” următorul arhetip, respectiv Magicianul.   

Magicianul

Magicianul se manifestă ca arhetip al cunoașterii în cazul unui om care, din experiențele sale, dar și din studierea lumii, extrage și ajunge să știe, să stăpânească și să folosească legi și reguli.

Magicianul este cel care știe! El deține secrete și cunoștințe de orice fel. El adună cunoaștere pentru a manipula legile, energiile și forțele universului, transformându-le în instrumente practice. Din aceste instrumente dezvoltă sisteme complexe de interacțiune și manipulare a lumii.

În general Magicianul este inventator, om de știință sau gânditor. El este un maestru al tehnologiei.

Instrumentele de explorare și înțelegere a Lumii sunt, pentru Magician, reflecția, meditația și intuiția iar una dintre calitățile sale deosebite este aceea de a lua decizii spontane și corecte în situații de criză.

Întrucât Magicianul este cel care Știe, el este cel care dă comenzi Războinicului și îi transferă și din energia Iubitului.

În general Magicianul este asociat cu perioada din timpul vieții când studiem și începem să înțelegem lumea și legile care o guvernează și evident, începem să le folosim sau chiar să le schimbăm.

Războinicul

Războinicul este arhetipul acțiunii și principala sa unealtă este agresivitatea dar, într-un mod neutru. Agresivitatea trebuie înțeleasă din punct de vedere al direcției efortului, energiei, al forței și inițiativei.

Agresivitatea îl face pe Războinic să intre în competiție cu cei mai buni, să ”lupte” și, acest lucru îl împinge înainte pentru a-și atinge obiectivele. El este tot timpul vigilent și alert, conștient de mortalitatea proprie fără a-i fi frică.

Războinicul are capacitate de decizie privind aplicarea acțiunilor, are îndemânare, putere și acuratețe. Este disciplinat și loial, fiind gata oricând să lupte pentru o idee, o persoană sau un obiect.

Controlul deficitar al agresiunii se traduce prin implicarea în violențe fizice cu oricine și pentru orice motiv cât și prin absența relațiilor. Pe de altă parte, supra-controlul agresiunii se traduce prin lipsa acțiunii agresive necesare, în situațiile care o cer, transformându-se în ”agresivitate pasivă”.

Războinicul în integralitatea sa este distrugător-creator, în sensul că distruge pentru a lăsa locul noului, evoluției.

Perioada corespunzătoare Războinicului este cea în care urcăm scara socială și cerem recunoașterea valorii noastre și chiar ”luptăm” pentru acest lucru, intrând în competiție cu alții asemenea nouă.

Regele

Se poate spune că Regele este produsul celorlalte arhetipuri și accesarea sa presupune accesarea simultană a Războinicului, Magicianului și a Iubitului.

În primul rând Regele trăiește cu integritate, este echilibrat și încrezător. Este cel care ia decizii și este orientat spre obiective cu înțelepciunea practică a Magicianului. El știe ce să facă și când să facă, respectiv să facă acel lucru care este corect, oportun și pentru motive corecte.

Regele creează ordine, reguli și linii directoare pentru ceilalți. El este creator și, în același timp, inspiră creativitate în ceilalți.

Folosind energia Iubitului, îndemânarea și puterea Războinicului și înțelepciunea Magicianului, Regele își protejează realitatea sau ”regatul” său, care poate fi familia, grupul sau țara.

Una dintre funcțiile fundamentale ale Regelui este aceea de mentorat, de recunoaștere și onorare a realizărilor celorlalți. Ca și mentor, Regele este o ”binecuvântare” a vieții celorlalți, deoarece el este interesat să lase o moștenire, să facă o schimbare, fie că este vorba de o persoană sau lumea în sine.

Regele este bărbatul matur, responsabil, înțelept, protector, capabil să primească și să redea emoții și sentimente.

Arhetipurile feminine au aceleași caracteristici, singura diferență este că zona de manifestare a unora dintre ele (de exemplu Mama) este specifică genului.

Asemenea arhetipurilor masculine, Iubita, Înțeleapta și Mama se constituie fațete, sau părți ale arhetipului Regina.

Accesarea arhetipurilor

Una dintre tehnicile terapeutice folosite în accesarea arhetipurilor constă în chemarea sa din interior și localizarea sa pe sau în corp. Stând cu ochii închiși se vizualizează arhetipul pe care dorim să-l accesăm. Caracteristicile arhetipului pe care le ”evocăm” mental sunt cele care îl definesc în subconștientul nostru.

Dacă suntem întrebați despre cum arată și cum se comportă Războinicul de exemplu, fiecare dintre dintre noi avem o astfel de reprezentare. Este mai înalt sau mai scund, mai musculos sau mai slab, este îmbrăcat într-un anumit fel, pășește și vorbește într-un anumit fel. Acest fapt este valabil pentru toate arhetipurile. Atunci când vizualizăm caracteristicile arhetipului respectiv încercăm să ne asumăm aceste caracteristici cognitiv-comportamentale și sfârșim chiar prin a descoperi localizarea pe sau în corp a arhetipului. Astfel, atunci când avem nevoie de accesarea arhetipului este suficientă așezarea palmei pe zona unde l-am localizat, ”chemarea” sa mentală și, el se activează.

Atunci când este activat, arhetipul respectiv poate fi ”consultat” pentru soluționarea unei probleme, însă nu este suficientă consultarea unuia singur. Soluția problemei trebuie găsită prin accesarea Regelui, respectiv prin consultarea celorlalte trei arhetipuri și alegerea sau crearea unei soluții noi.

Când se parcurge accesarea celor trei arhetipuri se poate observa cum subiectul adoptă modificări ale ținutei și ale exprimării conforme cu arhetipul accesat, fără ca el să fie conștient de acest lucru. Nu de puține ori subiectul vorbește cu arhetipurile, are un adevărat dialog cu acestea, argumentând în funcție de arhetipul asumat.

Așa cum spuneam acestea sunt metode terapeutice dar ele pot fi folosite și în cazul în care nu putem să facem o alegere sau să luăm o decizie.

Cultivarea arhetipurilor

Uneori, ne dăm seama că în evoluția noastră, indiferent de vârsta fizică a adultului, lipsește ceva, de la trăirea excesivă (sau lipsa) a unor emoții și experiențe până la lipsa unor cunoștințe. În acest caz, în funcție de factorul lipsă, este bine să acționăm pentru a ne echilibra.

Umbrele Iubitului - Dacă simțim că din punct de vedere emoțional ne lipsește ceva, ar fi bine să socializăm mai mult, să cunoaștem și să vorbim cu mai mulți oameni noi. Să călătorim sau să participăm la petreceri, concerte, etc.. Implicați-vă în activități romantice (petreceri surpriză pentru persoana iubită, mesaje de dragoste sau poezii).

Dacă din contra, simțim că suntem copleșiți de emoții și sentimente, obosiți sau respinși de cei din jur, este posibil să fim prea expansivi și ”deschiși” emoțional iar, în acest caz, ar fi bine să practicăm meditația sau perioade de solitudine astfel încât să învățăm să încetinim și să ne controlăm emoțiile. În general pentru a cultiva arhetipul Iubitului este necesară ”încetinirea”, acordarea de timp pentru a te bucura de viață. Cultivați moderația, orientându-vă de la cantitate la calitate și creați ritualuri pentru a absorbi integral experiențele. Practicați un hobby artistic sau de măestrie, acordați timp pentru acesta și respectați programul în care l-ați inclus. Cititul și scrisul, acoperind o varietate de subiecte, oferă satisfacții mentale care le controlează pe cele fizice.

Dacă avem tendințe manipulatoare, dacă îi vedem pe cei din jur doar ca pe niște unelte pentru atingerea scopurilor noastre sau din contra nu ne implicăm în nici o activitate ori constant interpretăm greșit și nu înțelegem ce se întâmplă, acestea sunt manifestări ale umbrelor Magicianului. În aceste situații de multe ori este indicat să ne implicăm în acțiuni umanitare, în care noi să nu avem interese personale, sau să studiem, să ne instruim, să ne perfecționăm prin cursuri sau alte forme de studiu.

Dedicați-vă unei vieți de studiu și educație în care să vă găsiți un mentor și în final să deveniți mentor. Creați-vă un așa numit ”loc sacru”, un spațiu fizic (în casă sau în natură), numai pentru voi, în care să puteți studia, medita sau experimenta creând lucruri fizice cu mâinile proprii.

Dacă suntem agitați, nervoși și agresivi, gata oricând să ne implicăm în conflicte sau din contra, amânăm luarea unei poziții sau atitudini față de încălcarea  unor drepturi înseamnă că suntem sub influența umbrelor Războinicului.

Pentru a orienta Războinicul,  este necesară descoperirea propriilor valori și principii, găsirea unor țeluri în viață și crearea unor planuri pentru a le atinge, stabilirea și respectarea unor obiceiuri și rutine zilnice, simplificarea vieții proprii (de la dietă și până la îmbrăcăminte). Ca și activități de potențare se recomandă practicarea unei arte marțiale, meditația, depășirea fricilor (făcând lucrurile care le provoacă), studierea și practicarea unor noi îndemânări necesare, exersarea luării deciziilor și asumarea lor.  Nu mai dați importanță la ceea ce gândesc ceilalți și astfel o să vă descoperiți propria misiune.

Dacă reușim să dezvoltăm echilibrat și să integrăm cele trei arhetipuri, Regele se va manifesta în mod natural.

Dezechilibrul necesar

Trăim într-o lume care ne hăituiește. O lume în care mulți dintre noi, dacă nu chiar majoritatea, ne căutăm ”echilibrul”. Un echilibru, cel mai adesea, între viața personală (familie), viața profesională (carieră-bani) și sănătate.

*Ariile menționate sunt minimaliste sau ”normale”, adica așa cum le percepe (conștientizează) și le descrie oricine. În cazul unor persoane mai avizate sau mai documentate, ariile care îl definesc pe om sunt mai multe și mai specializate (finanțe, sănătate, socializare, odihnă/recreere, dezvoltare personală, carieră, dragoste, mediu, dezvoltare spirituală, etc.). Numărul ariilor ține foarte mult de autorul analizei. Pentru cei interesați voi pregăti un articol pe această temă.

Dacă ne întrebăm pe noi, sau pe alții, care dintre cele trei arii este mai importantă, răspunsul este acela că toate sunt importante și de aici decurge dorința de echilibru între ele.

Totuși, într-un mod oarecum paradoxal, acest echilibru dorit este cel mai adesea abandonat pentru ”nivelul următor” al vieții noastre. Avem o casă, vrem o casă mai mare. Avem o mașină, vrem două sau una mai scumpă. Suntem angajat, vrem să fim patroni. Avem o iubită, vrem să ne căsătorim. Sau vrem mai multe iubite… Niciodată, nu este de ajuns și mai vrem ceva sau altceva.

Din cauza acestui stres provocat de lumea modernă, majoritatea oamenilor reacționează pozitiv la cuvântul ”echilibru” și își caută instrumente care să îi ajute în obținerea sa. Merg la cursuri de yoga, fac meditație, se duc la sala de fitness, mănâncă sănătos, participă la activități cultural-sociale, caută oameni noi, citesc, etc..

Pare că toată lumea vrea să devină un fel de Budha. Și totuși… chiar asta vrem?

Ce înțeleg cei mai mulți din ideea de echilibru? Doar să realizeze procente egale între ariile vieții? Imaginea omului echilibrat a devenit un ”must” și a ajuns să reprezinte chiar noua ”normalitate” a secolului XXI.

Dar dacă nu trebuie să fim chiar atât de ”echilibrați”? Dacă ”dezechilibrul” are un scop sau o funcție?

V-ați gândit vreodată la faptul că cei care obțin rezultate deosebite, excepționale, într-un domeniu sunt dedicați sau obsedați de acela? Că ei sunt definiți de obsesia lor?

Einstein, Bach, Beethoven, Steve Jobs, Marie Curie, sora Tereza, Gandhi, Mandela, Newton, Shakespeare, etc., nu au fost ”echilibrați” de loc. Tot ceea ce au realizat și ne-a influențat existența nu s-a datorat unui echilibru între familie, carieră, sănătate sau networking.

Ei au fost mânați , împinși sau atrași de ”ceva” din viața lor. Iar acel ”ceva” a generat un dezechilibru. Un dezechilibru transformat în geniu și, în mod paradoxal, ei au devenit pentru noi modele.

Obținerea și păstrarea ”echilibrului” sunt greșit înțelese.

Dacă vrem să ajungem undeva, dacă vrem să ne atingem obiectivele, dacă ne vrem visele și dorințele împlinite este obligatoriu să ne ”dezechilibrăm” controlat către acestea, și astfel să ne punem singuri în situația de a ne mișca, de a acționa.

Dacă viața noastră poate fi reprezentată printr-o roată ale cărei spițe separă diferite aspecte ale ei, cum o putem pune în mișcare (viața) dacă totul este egal? 

Egalitatea simultană în toate aspectele duce la nonacțiune.

Toată lumea este condusă de un singur ”zeu” și anume timpul. Acesta ne împarte existența în calupuri fixe de 24 de ore în care ar trebui să ”înghesuim” tot, de la carieră, bani, networking, sănătate, familie, dragoste, etc.. Și dacă se poate în procente egale.

Evident că nu se poate. Și atunci cum se poate obține echilibrul? Cum ne putem dezvolta armonios toate ”cadranele” vieții?

Ca să fiu foarte dur de sincer, nu se poate. Nu în fiecare zi și nu în fiecare săptămână și nu în fiecare lună sau an.

Acest lucru se poate obține prin utilizarea unui dezechilibru controlat care aduce pe rând fiecare cadran al vieții  în ”atenția” noastră. Iar atunci când ajunge, acțiunile noastre predominante vor fi dedicate acelui domeniu sau părți din viața noastră.

De fapt ”roata vieții”, cu spițele ei și cu sectoarele ei, se învârte tot timpul. Viteza cu care se învârte variază. Astfel, când suntem tineri, viteza este mult mai mare și se oprește mult mai puțin în dreptul anumitor sectoare, cum ar fi sănătatea sau cariera dar ”stă” mai mult în dreptul sectoarelor dragoste și socializare .

Odată cu creșterea în vârstă, viteza se micșorează și staționarea este mai mare în sectoarele legate de carieră, bani, networking, sănătate.

Apoi devin importante și dezvoltarea personală, dezvoltarea spirituală, misiunea personală și atenția este mai mult alocată acestora.

Deci, mai degrabă ar trebui să existe un echilibru în timp, legat de vârsta individului și de experiența sa. Un echilibru dezechilibrat. Sau un dezechilibru echilibrat.

La început vorbeam despre căutarea echilibrului și obținerea sa.

De fapt nu este rău să căutăm echilibru. Doar trebuie să avem în minte că orice echilibru este de moment. Ceea ce ne ajută și uneori chiar ne forțează să facem ceva este dezechilibrul controlat.

Dezechilibrul controlat este un dezechilibru voluntar. Gradul de ”dezechilibru” este determinat de viteza, sau graba, sau urgența noastră de a obține ceva, de a ne atinge obiectivele. 

Uitați-vă la alergători. 

Cu cât sunt mai dezechilibrați cu atât au o viteză mai mare și ajung mai repede la obiectivul lor. Ei se dezechilibrează voluntar înainte pentru a obține viteza necesară. Evident că nu pot păstra tot timpul acel dezechilibru și acea viteză și, cu cât rămân mai mult în acea stare, ea devine mai distructivă. Ați văzut ce greu se opresc.

Evident că nu este un model de urmat. Totuși ”mecanica” deplasării lor este corectă și universal valabilă tuturor. De fapt deplasarea noastră normală este un șir de dezechilibre mici, controlate.

Ceea ce ne afectează pe toți este excesul , în orice domeniu.

În orice domeniu există un așa numit ”momment of no return”. Un moment, care depășit, produce efecte ireversibile. În orice domeniu.

Cel mai adesea, majoritatea dintre noi, nu ne dăm seama când depășim acest moment. Bețivul nu știe când a devenit alcoolic. Drogatul nu știe când a devenit dependent.

Modelul ideal este unul în care, alternarea aducerii în atenția noastră a domeniilor vieții noastre să se facă armonios, fără coborâșuri sau urcușuri bruște, excesive.

Este adevărat că toți oamenii au pe parcursul vieții aceleași nevoi. Acestea pot fi cele indicate de Maslow în celebra sa piramidă sau de alți autori mai ”moderni” precum Tony Robbins, Dilts, Grinder, Bandler, Cowan, Beck, etc..

Pentru adult, aceste nevoi ajung să coexiste oarecum simultan. Ele însă îmbracă forme diferite de la individ la individ dar și funcție de perioada vieții în care se află. Astfel și satisfacerea lor este formată din soluții diferite. O nevoie fundamentală la 25 de ani poate lua o formă diferită la 45, iar rezolvarea ei poate fi deasemenea diferită, atât din punct de vedere al conținutului cât și al urgenței. Cu alte cuvinte, energia implicată într-o anume acțiune este diferită funcție de experiență, vârstă și importanța obiectivului urmărit. Iar acea energie creează un anume tip de dezechilibru voluntar controlat.

În mod normal, dezechilibrele necesare vieții sunt naturale. Nu sunt forțate și nici exagerate. Ele sunt așa cum trebuie să fie pentru a ne purta dintr-un punct, dintr-un moment al vieții în altul. La ”next level”.

Nu exagerați. Nu forțați dincolo de punctul critic al neîntoarcerii. Fiți destul de dezechilibrați pentru a vă deplasa, pentru a evolua. 

Bucurați-vă de echilibrul din clipa de acum și folosiți dezechilibrul de ”după” pentru a ajunge în clipa următoare.

Dacă vezi persoana iubită la 100 de pași, ”dezechilibrează-te” pentru a ajunge la ea. Totuși nu alerga precum sprinterii. E posibil să nu te poți opri și să o rănești. Sau e posibil ei să i se facă frică și să se dea deoparte din fața ta.

Copiii voștri pot avea ”înclinații”. Nu îi echilibrați forțat.

Evident că ”dezechilibrele” despre care vorbim sunt pozitive, constructive. Celelalte apar uneori pentru că acestea sunt blocate sau interzise.

”Aplecați-vă” și astfel o să fiți mai aproape de ceea ce doriți și iubiți.

Dezechilibrul voluntar este originea primului pas către un viitor așa cum îl doriți.

Echilibrul forțat poate face ca viitorul să treacă pe lângă voi.

Wrong label sau Eticheta greșită

 În ultimul articol vorbeam despre cum, pentru a-și mări viteza de reacție, creierul folosește un sistem de ”indexare” cu ajutorul etichetelor aplicate lucrurilor, persoanelor și evenimentelor cu care interacționează.

Pe lângă etichetele create de noi, în creier avem și etichete aplicate unor lucruri, persoane și evenimente cu care noi nu am interacționat niciodată. De unde provin? Și mai ales, câtă încredere să avem în ele dacă nu provin din propria noastră experiență?

Primele astfel de etichete, sunt cele induse în copilărie, atunci când propria noastră experiență este foarte mică și, pentru a supraviețui, apelăm la experiența celor din jur, cei care ne îngrijesc, respectiv părinți,  bunici, frați și surori mai mari decât noi.

Aceștia au tendința de a ne ghida în dezvoltare, astfel încât să evităm situațiile și experiențele negative sau periculoase prin care au trecut ei. De multe ori, parte din acestea nu sunt, nici în cazul lor, experimentate direct.

Astfel, aceste persoane ne populează mediul copilăriei cu ”ce se poate” și ”ce nu se poate”, cu ”ce e voie” și ”ce nu e voie”, cu ”ce e bine” și ”ce e rău”, cu ”ce e periculos” și ”ce nu e periculos”.

Toate aceste norme, externe nouă, ne sunt impuse și, cele mai multe de fapt, sunt focusate pe ”ce nu…”.

Din astfel de norme ne sunt formate limitele, posibilitățile și experiențele, pentru că ele generează etichetele de care vorbeam la început.

Ce se întâmplă dacă, undeva pe parcursul educării și formării generațiilor, cineva a interpretat greșit sau foarte limitativ o experiență personală, a creat o etichetă pentru aceasta iar această etichetă a fost transmisă generațiilor următoare?

De exemplu, bunicul și-a rupt un picior atunci când repara tavanul casei și a căzut de pe scară. Evenimentul nu l-a oprit pe parcursul anilor să continue să se urce pe scară sau să repare casa (era matur), dar a fost foarte restrictiv cu băiatul său în privința urcatului pe scară sau în general la înălțime. De fiecare dată când copilul său se apropia de o scară sau încerca să se urce pe un scaun, sărea de unde era și îi spunea că nu e voie, lovea scara sau scaunul și zicea ”buba”.

Comportamentul este foarte comun și unii dintre noi îl pot recunoaște la bunicii sau părinții noștri sau chiar la noi. Aparent neimportant și inofensiv, el generează în copil un comportament viitor, inconștient, de evitare a înălțimilor și a obiectelor de gen scară. Dacă pe parcursul vieții își va da seama de acest lucru, adultul poate să se ”reeduce”. Dar și acest lucru este posibil în anumite limite, funcție de vârstă și experiențele personale care i-au întărit sau nu acest comportament.

De fapt, atunci când era copil, reacția repetată a tatălui a generat în mintea sa o serie de etichete pentru obiectul ”scară” și pentru acțiunea de ”urcare la înălțime”. Ambele etichete indică caracteristici de gen ”pericol”și ”evitare”, manifestate prin nervozitate și anxietate în prezența obiectelor sau a acțiunilor respective.

Apoi, copilul devenit adult, are copii la rândul său. Pentru copiii săi nici nu mai este nevoie să le spună prea des să nu urce pe scară sau la înălțime. Copii săi vor sesiza comportamentul tatălui și și-l vor însuși, prin imitație, dezvoltând comportamente mai amplificate sau mai generaliste vizavi de situații și obiecte similare.

Astfel eticheta creată de bunic este transmisă și nepotului.

Deci, etichetarea greșită a unei experiențe, lucru sau persoane generează modele comportamentale eronate (limitative sau, din contra, super-dezinhibate).

Aceste modele comportamentale eronate sunt prezente în comunicarea verbală, în interpretarea acțiunilor celorlalți dar și ale noastre, în emiterea de judecăți de valoare despre persoane după cum arată sau după mediul din care provin, etc..

Practic etichetarea greșită există în toate ariile noastre de activitate.

De multe ori, din cauza acestui lucru, pierdem oportunități de a ne realiza personal și profesional, refuzând contactul, participarea sau asocierea.

Cum ne dăm seama dacă utilizăm astfel de etichete greșite? Foarte simplu.

Cele mai multe etichete greșite au funcții sau adresări generaliste de tip ”blondele sunt proaste”, ” white men can't jump”, ”banii sunt ochiul dracului”, ”grecii sunt leneși”, ”bărbații sunt bețivi”, ”femeile sunt …”, etc..

Exemple de disonanță între etichetă și obiect.

Priviți-le și urmăriți-vă reacțiiile interioare. Sentimentul că ceva nu este în regulă se datorează etichetelor mentale aplicate fructelor respective și atributului eronat asociat vizual.

 

Atribut eronat de denumire. Imagine - măr, eticheta- usturoi.

 

 Atribut eronat de formă. Imagine - măr, eticheta - pătrat.

 

Atribut eronat de culoare. Imagine - măr verde, eticheta - roșu.

 

Atribut eronat de gust. Imagine - portocală, eticheta - iute.

Etc..

Aceleași etichete eronate pot fi atribuite și oamenilor. Priviți o poză cu Albert Einstein și vizualizați că este scris pe ea cuvântul ”prost”.

 

Un alt semn care indică posibilitatea prezenței unei etichete greșite, este prezența limitării acțiunilor tot într-un mod generalist, ambiguu. Exprimări de genul, ”nu e bine să”, ”nu e voie să”, ”nu se poate să”, neurmate de o explicație clară și punctuală ”de ce nu…”, cel mai adesea ascund utilizarea unei etichete greșite.   

Unele dintre etichetele greșite sunt generate de evenimente care generează emoții puternice. Etichetele care sunt generate de emoții pozitive generează comportamente de tip dependență sau predispoziție. Emoțiile negative generează etichete generatoare de comportamente anxioase și evitante, controlate de panică, de frici și fobii.

Un alt semn care ne indică prezența unei astfel de etichete greșite, este apariția unei neliniști, a unei agitații interioare în prezența unui eveniment sau persoane. Cel mai adesea, dacă ceea ce simțim nu se transformă în panică sau anxietate, această reacție reprezintă prezența unui dialog interior inconștient. Acest dialog apare atunci când sesizăm disonanțe între eticheta noastră și eticheta celorlalți, prin comportament sau comunicare, vizavi de acel eveniment/persoană și suntem cumva forțați să ne reevaluăm informația noastră.

Etichetele greșite pot fi corectate sau înlocuite cu diferite metode și tehnici. Totuși eficiența acestor tehnici este limitată de vârsta ”etichetei”și de dorința și voința individului.

Cu cât eticheta este mai ”veche”, adică aparține perioadelor de educare și formare a personalității, cu atât este mai dificil să fie corectată sau eliminată. Unele etichete au la origine traume care au modelat personalitatea individului și ”atacarea” lor poate fi resimțită ca o agresiune, ceea ce generează rezistență foarte ridicată la schimbare.

Cu cât dorința de a obține un lucru sau de a-și schimba o stare este mai mare, cu atât individul va fi determinat să acționeze, să caute soluții, tehnici și strategii pentru sine. Cu cât dorința este mai puternică, cu atât mai mult timp și energie va aloca satisfacerii ei.

Uneori timpul necesar este îndelungat și energia necesară este ridicată, astfel că rezultatele par prea mici sau neimportante. În aceste situații intervine voința individului de a nu se abate de la calea aleasă, determinarea sa de a se schimba pe sine.

În final schimbarea sa va determina schimbarea lumii sale.

Despre modalități și metode de identificare a etichetelor greșite și schimbarea sau înlocuirea lor, în articolul următor.

Creierul - indexare și etichete

Photo credit: Lightspring/Shutterstock

În articolul anterior despre creier vorbeam despre nevoia continuă a creierului de a analiza cât mai repede stimulii și de a răspunde acestora. Și tot în articolul anterior menționam mecanismul de indexare a informațiilor și utilizarea scurtăturilor.

În acest articol voi vorbi mai pe larg despre aceste mecanisme de ”ținere de minte” sau, altfel spus, despre cum ține minte creierul tot.

Mai întâi, mecanismul de indexare a informației.

Încă de dinainte de a ne naște, creierul își adună informații despre mediul înconjurător și chiar despre organismul din care face parte. În această fază pare că nivelul de informații este ”acceptabil”.

Însă după…

Toate organele de simț transmit un noian de informații (sunete, culori, diferențe de temperatură),  organele interne încep să funcționeze (sistemul digestiv, respirație, urinat și defecație), etc..

Ce face creierul cu acest noian de informații? La început mai nimic. Pur și simplu le stochează. Adună informație brută și reacționează având ca unic mecanism supraviețuirea.

Pe măsură ce creștem, creierul are din ce în ce mai multe experiențe și începe să ”grupeze” informațiile primite. După asemănări fizice (forme și culori), după efectul produs (plăcere sau disconfort), după reacția celorlalți (aprobare sau dezaprobare), după gust (dulce, acru, sărat, amar), după miros, etc..

Astfel se formează un sistem de arhivare și indexare a informației. Și el crește tot timpul. El ar putea fi reprezentat în felul următor (într-un mod simplificat).

FORMĂ	CULOARE	GUST	MIROS	GREUTATE	ETC.
Rotund	Roșu	Dulce	Dulceag	Mare
Pătrat	Verde	Acru	Fructos	Mică
Romb	Galben	Sărat	Lemnos	Pot ridica cu o mână
Sferă	Albastru	Iute	Mentolat	Pot ridica cu două mâini
Cub	Luminos	Etc.	Înțepător	Etc.
Etc.	Etc.		Etc.

  

Toate categoriile de bază au nivele, nuanțe sau grade de intensitate și care se pot combina chiar în același obiect, ceea ce îl face și mai ușor de identificat.

Pentru a identifica obiectul creierul trece informațiile prin tot acest sistem de identificare, sfârșind prin a confirma (sau nu) dacă ceea ce e în fața sa este, de exemplu, un măr.

Acesta este un model simplificat al mecanismului descris mai sus.

Rămâne întrebarea, de unde știe creierul inițial care e mărul?

Nu știe. Pur și simplu, prin repetiție și interacțiuni repetate, creierul ajunge să identifice un obiect prin caracteristicile de mai sus și pentru al diferenția de altele îi pune o așa numită ”etichetă”. Ca și cum pe un dosar foarte complicat, cu multe file, pe care îl cunoașteți foarte bine, scrieți pe coperta sa un nume. Cu aceste informații comparați ceea ce primiți de la organele de simț.

Atunci când aveți nevoie de anumite informații din dosar, îl găsiți amintindu-vă ce nume i-ați dat. Ca în orice dosar care se respectă, la deschiderea sa vă întâmpină un rezumat al acestuia sau un cuprins care spune ”numărul paginii” unde se află cutare informație în dosar. 

Deci, ”mărul” este un astfel de dosar, cu eticheta ”MĂR”. Dacă deschideți dosarul său, pe prima pagina veți găsi cuprinsul dosarului.

Capitolul 1 – Descriere dpdv al formei, gustului, mirosului, etc.

Capitolul 2 – Cărei ”familii” aparține (fructe)

Capitolul 3 -  Poate fi mâncat sau nu

Capitolul 4 -  Tipuri:

a.      Ionatan

b.      Bot de iepure

c.      Golden

Etc.

Foarte important este faptul că activitatea de ”etichetare” este legată de apariția și dezvoltarea vorbirii la copii. 

Din momentul în care copiii încep să vorbească, practic încep să cucerească lumea și să o numească, să îi dea nume pentru a o manipula mai ușor.

Acest mecanism de indexare facilitează și este la rândul său stimulat, așa cum am mai spus, de nevoia creierului de a se adapta foarte repede la mediul înconjurător, în esență, să supraviețuiască.

Deci, întregul sistem de indexare este subordonat unor comenzi de acces primare și acestea, ca orice este primar la psihicul uman, au caracter de urgență. Astfel că atunci când un eveniment determină o reacție primară, de supraviețuire, aceasta se fixează în memorie foarte adânc și de obicei rămâne acolo toată viața. O altă condiție este ca evenimentul respectiv să aibă un număr suficient de repetări pentru a putea fi izolat și identificat.

De aceea, atunci când o situație prezintă, la o primă vedere, asemănări cu o alta care a implantat un răspuns primar, procesul de identificare este scurtat și se alege reacția cea mai cunoscută și exersată. Acest proces este o ”scurtătură” pentru a accesa cît mai repede funcțiile motorii.

Acest proces este foarte rapid și îi datorăm supraviețuirea individuală și ca specie.

Fără indexarea informației și crearea de etichete pentru evenimente, obiecte, persoane, etc. creierul nu ar reuși să se adapteze și să dea comenzile corespunzătoare.

Însă, din nevoia sa de viteză, creierul nu se limitează să aplice aceste mecanisme, doar pentru a supraviețui. Nope. El a ajuns să le aplice peste tot.

Astfel, având ca unic decident ”părerea noastră”, avem un ”folder” cu oameni urâți, un altul cu cei plăcuți, unul cu cei proști, unul cu cei periculoși. Un folder cu lucruri care ne plac și care nu ne plac. Un folder cu ce putem și cu ce nu putem.

Atunci când ne întâlnim cu cineva pentru prima oară, îl analizăm și, comparându-l cu datele care descriu, de exemplu un bărbat, stabilim doar după primele ”7 rânduri” din dosar dacă îl simpatizăm sau îl antipatizăm. Nu ”citim” mai mult deoarece creierul se grăbește să stabilească dacă celălalt este un pericol sau nu pentru noi.

Viteza sa de a stabili cu cine ne aliem sau ne luptăm ar fi foarte binevenită dacă ar fi și însoțită de acuratețe în analiză.

Absența acurateții lasă loc pentru erori de judecată și acțiune sau răspunsuri disproporționate față de ceea ce se întâmplă.

Despre cum putem limita ”pagubele” produse de erorile de judecată ale creierului, în articolul următor.